Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică pentru zilele de sâmbătă și duminică. Astfel, în intervalul 12 noiembrie, ora 16:00 – 13 noiembrie, ora 22:00, experții în meteorologie anunță că se vor semnala intensificări ale vântului, vor cădea ploi moderate cantitativ și ninsori viscolite în zona de munte.
În perioada menţionată, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toată ţara, începând cu regiunile vestice şi sud-vestice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp, în special în zona montană, Transilvania şi Moldova.
Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) şi pe parcursul zilei de duminică, 13 noiembrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 km/h, informează ANM.
În toate zonele de munte, începând cu după-amiaza zilei de sâmbătă, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute și va viscoli ninsoarea.
Vezi și Revoltător! Sadism fără margini pe un câmp din România! Ce fac autoritățile
Un celebru brand românesc a intrat oficial în faliment!


















