Anunț pentru milioane de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne! Atât polițiștii, cât și jandarmii ar urma să primească mai multe beneficii.
Luni, șeful Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a afirmat că va susţine în Parlament ca lucrătorilor MAI să li se plătească orele suplimentare, nu să fie compensate cu timp liber.
„Am avut o discuţie şi cu doamna Carmen Dan şi cu doamna Olguţa Vasilescu şi cu domnul Solomon de la Comisia de muncă despre orele suplimentare ale lucrătorilor din Ministerul de Interne. Tot timpul când sunt probleme de orice natură, situaţii de urgenţă, lucrătorii MAI sunt în teren. În tot sistemul bugetar orele suplimentare se compensează cu libere, în MAI este un deficit de personal de peste 20.000 de persoane, ceea ce face imposibilă, după părerea mea, posibilitatea ca orele suplimentare să fie compensate cu timp liber, pentru că nu ar avea cine să-i înlocuiască", a susținut Dragnea, citat de Agerpres.
Liviu Dragnea a mai spus că va susţine în Parlament să se facă o excepţie pentru poliţişti, menţionând că şi jandarmii trebuie să primească un spor de 10%.
„Atunci cred că trebuie făcută o excepţie şi voi susţine asta în Parlament pentru lucrătorii MAI, să li se plătească orele suplimentare, nu să fie compensate cu timp liber. De asemenea, trebuie făcut un echilibru între jandarmi şi poliţişti şi cred că şi jandarmii ar trebui să primească acest spor de 10%", a precizat Dragnea.
Vezi și CAPĂT de linie! Ce cunoscută bancă DISPARE din România
Kaufland încasează o mega-lovitură: Ce a lansat rivalul Carrefour- Este o premieră în România
Pericol pentru RCS & RDS! Mișcarea neașteptată a UPC
Anunț pentru milioane de polițiști! Ce li se va plăti mai nou
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-03-2018 14:19
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

07:56Actual
Peștele cu urme de paraziți, un pericol pentru sănătate. Locuri de evitat când cumpărați alimentul

15:01Actual
Schimbare pentru noile buletine, după valuri de reclamații. Decizia a intrat în vigoare din martie 2026

18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

12:01Actual
Carnea de miel, lux de Paște. Prețul exorbitant, luat în vizor de Protecția Consumatorilor

21:30Actual
Cum și când se dă indexul la E.ON. Beneficiile autocitirii

17:07Actual
[P]Cum aleg marile companii un scaun de birou StableDesk pentru spațiile office moderne și de ce
Articole Similare

29 marEconomie
RO e‑Factura, obligație de la 1 iunie 2026 și pentru acești români. Nu contează că ești persoană fizică

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie



