Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă, în această seară, la România TV, unde a atins subiectele importante din această perioadă. Aceasta a vorbit despre cererea de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, dar și despre faimoasa Lege a pensiilor.
Dăncilă a dat detalii despre cât de mult va crește pensia minimă în România, dar se pare că s-a încurcat în cifre. Premierul a spus că pensia minimă va creşte anul acesta de la 5.200 de lei la 6.400 de lei, în contextul în care pensia minimă, în România, la acest moment abia ajunge la 520 de lei.
"Avem 3 modele pentru legea pensiilor, avem o varianta, dar avem dificultăţi din punct de vedere tehnic. Sunt peste 5 milioane de pensionari, avem oameni care trebuie să ia fiecare dosar în parte. Asta presupune o suplimentare a personalului. Trebuie să vedem cum aplicăm din punct de vedere tehnic. Nu vreau să ne aflăm în situaţia de a avea disfuncţionalităţi. Vrem o lege care să rezolve problemele şi care să fie îmbrăţişată de pensionarii din România. Niciunui pensionar nu îi va scădea pensia. Pensia minimă va creşte de la 5200 de lei la 6400 de lei anul acesta, punctul de pensie va creste la 1100 anul acesta.vom aplica acelaşi principiu european: la muncă egală să fie remuneraţie egală. Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să mergem cu legea pensiilor în Parlament, dar e important ca atunci când venim cu legea, să nu avem probleme.", a declarat premierul Viorica Dăncilă la România TV.
Vezi și Toate persoanele cu mașini mai vechi de 12 ani sunt vizate: Ce ar putea primi dacă renunță la ele
ÎNVIE o fabrică din România! Un GIGANT cu o istorie de peste 350 de ani a făcut ANUNȚUL
Cu ce s-a ALES fostul judecător Geanina Terceanu, după divorțul de soțul său – AVEREA fostului magistrat
Anunț fără precedent despre pensii: Cât va crește pensia minimă anul acesta
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



