Anunțul care dă fiori: Coreea de Nord este pe punctul de a atinge faza finală a pregătirii unui test nuclear de amploarea și calitatea dorită

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 25-05-2022 18:15

Actualizat: 25-05-2022 18:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un oficial de rang înalt de la preşedinţia sud-coreeană, a transmis miercuri că autorităţile nord-coreene sunt pe punctul de a atinge faza finală a pregătirii unui test nuclear, scrie news.ro


 


 


”Teste ale unui dispozitiv de detonare nucleară în vederea pregătirii unui al şaptelea test nuclear sunt detectate de-acum”, anunţă primul director adjunct al Biroului Securităţii Naţionale sud-coreene Kim Tae-hyo.


Aceste experimente au loc departe de principala instalaţie de testare nucleară, supravegheată îndeaproape de către Seul, precizează el.

”Autorităţile nord-coreene sunt pe punctul de a atinge faza finală a pregătirii unui test nuclear de amploarea şi calitatea dorite”, declară presei Kim Tae-hyo.

”Posibilitatea unui test nuclear iminent - într-o zi sau două - este slabă, dar după aceea există cu siguranţă o posibilitate”, apreciază el.

Noi imagini satelitare arată - în pofida faptului că Nordul este afectat de un val sângeros de covid-19 - că Phenianul a reluat construirea unui reactor nuclear, după mult timp.

Coreea de Sud şi Statele Unite avertizează de mai multe săptămâni că Phenianul ar putea efectua un al şaptelea test nuclear - primul din 2017 încoace, scrie news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri