Anunțul momentului despre angajații care primesc tichete de masă și de vacanță. Ce se întâmplă cu aceste vouchere

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 14-04-2024 14:56

Actualizat: 14-04-2024 15:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe data de 12 aprilie 2024, în Monitorul Oficial a fost publicată legea nr 87/2024, care oferă posibilitatea ca angajații să primească tichetele de masă, vacanță, cadou sau culturale și pe suport electronic. În plus, aceste carduri vor putea fi folosite de beneficiari pentru plățile online. Două mari companii au lansat deja acest tip de carduri.


Legea nr 87/2024 va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Astfel, angajații vor putea beneficia de
carduri care vor înlocui tichetele de masă, de vacanță, cadou sau culturale.

Un nou tip de carduri pentru angajații care primesc tichete de masă sau de vacanță


Potrivit legii nr 87/2024, la cererea salariatului, angajatorul care optează pentru emiterea biletelor de valoare exclusiv ca instrument virtual, poate solicita oricând unității emitente emiterea dispozitivului fizic al tichetului  de valoare, sau al voucherului de vacanță.

Două companii au anunțat deja lansarea cardurilor virtuale care pot înlocui tichetele de masă, de vacanță, cadou sau tichetul cultural. Este vorba de Pluxee România (fosta Sodexo) și Edenred.

Noile carduri virtuale de la Pluxee


Pluxee România a anunțat că va continua procesul de digitalizare a portofoliului de produse prin lansarea cardului virtual. Acesta va fi o opțiune pentru cei peste 35.000 de clienți și peste 2 milioane de angajați ce folosesc produsele companiei într-o rețea de peste 55.000 de comercianți. În plus, companiile care oferă carduri de beneficii în afara salariilor vor putea alege exclusiv varianta cardului virtual, fără emiterea suportului de plastic.
„De la lansarea, în 2015, a primei aplicații mobile care permitea plata cu cardul prin intermediul smartphone-ului sau a smartwatch-ului, la facilitarea primelor plăți online la comercianți, la completarea ofertei pentru clienți cu parteneriate inovatoare, Pluxee a fost un pionier în digitalizarea portofoliului de beneficii extrasalariale. Astfel, completăm acest portofoliu cu cardul virtual, o alegere sustenabilă ce se încadrează în strategia noastră globală de CSR, de reducere a amprentei de carbon cu 90% până în 2035,” a declarat Manuel Fernandez Amezaga, Country CEO Pluxee România & Bulgaria.

În ultimul an, aplicația Pluxee a avut peste 1 milion de utilizatori activi în România, iar tranzacțiile online și plățile cu telefonul au depășit numărul de 17 milioane.

(NU RATA: Bani de la stat pentru acești elevi. Care sunt condițiile și cine le oferă premierea în bani)

Cum se face emiterea cardurilor virtuale


Pentru a emite cardurile virtuale, companiile pot plasa comanda online. La scurt timp, angajatul primește un email cu datele noului card, pe care îl poate activa direct din aplicația Pluxee. Printre beneficiile oferite de aceste carduri virtuale se numără rapiditatea emiterii și ușurința folosirii lor. În plus, aceste carduri reduc din costurile logistice ale angajatorilor.

Edenred lansează cardurile virtuale


Edenred a anunțat lansarea de carduri virtuale pentru produsele Card de masă, Card de vacanță, Card cultural și Card cadou. Noile funcționalități digitale oferite de această companie vor fi disponibile imediat ce legea nr 87/2024 va intra în vigoare. Cardul virtual este reprezentat de un număr unic format din 16 cifre. Acesta este generat digital și atașat contului de utilizator din aplicația MyEdenred, ce va oferi aceleași funcționalități ca un card fizic, dar direct de pe smartphone.

(VEZI ȘI: Românii cu conturi la ING sunt vizați în mod direct. Banca olandeză, precizări esențiale pentru clienții săi)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri