Liderul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a făcut anunțul momentului, la lansarea organizaţiei judeţene de Ilfov. Acesta a hotărât să candideze la preşedinţia României, argumentând că nu mai dorește să sprijine pe cineva pentru această funcție, scrie agerpres.ro
"Nu am câştigat alegerile parlamentare, dar eram pregătit să guvernăm România, aveam echipă, aveam partener cu care puteam să construim o coaliţie solidă şi cu care să facem cu adevărat reformele necesare pentru România. Din păcate, cel care trebuia să sprijine acest proiect a trădat, Iohannis a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi Iohannis este cel care a dat din nou România pe mâna PSD, ăsta este adevărul.
E adevărat că l-am sprijinit pe Iohannis, dar cine putea să îşi imagineze că omul care nu m-a păcălit numai pe mine, a păcălit şase milioane jumate de români, care toată ziua făcea pulbere PSD-ul, de dimineaţă până seara, care considera PSD-ul răul absolut, care garanta că victoria lui, a PNL, este de fapt victoria împotriva PSD, şansa de dezvoltare a României, el (n.r. Iohannis) poate să se schimbe într-un asemenea hal, să facă exact opusul a ceea ce a făcut. Nu mi-aş fi imaginat niciodată şi asta e o învăţătură de minte. Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu", a afirmat Orban.
El a adăugat că a decis să candideze pentru că se consideră pregătit să ocupe fotoliul prezidenţial, susţinând că a ajuns preşedintele PNL împotriva voinţei lui Iohannis şi a celor care ascultă de acesta şi nu a făcut niciun compromis.
"De 30 de ani mă pregătesc ca în sesiune şi învăţ. Am ajuns preşedintele Partidului Naţional Liberal împotriva voinţei lui Iohannis şi împotriva voinţei celor care ascultă de Iohannis, atât în PNL, cât şi în afara PNL, în diferite instituţii. A fost o minune că am ajuns preşedintele PNL, un om liber, un om care niciodată nu a făcut pact cu diavolul, un om care niciodată nu a făcut niciun compromis, care nu a lăsat să intre în dulap niciun schelet, ca ulterior cineva să poată să-i arate pisica, un om care toată viaţa lui nu a construit decât pe baza unui singur principiu valabil în democraţie. Poţi să ajungi într-o funcţie în care deţii putere doar dacă câştigi încrederea oamenilor. Singura sursă de legitimitate autentică pentru orice om care girează o funcţie de demnitate publică este încrederea, votul şi mandatul acordat de oameni", a declarat Orban, conform agerpres.ro
Anunțul momentului făcut de Ludovic Orban: M-am hotărât să candidez la președinția României
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 28-06-2022 22:45
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febActual
Ce vechime se ia în calcul la pensie dacă ai lucrat part-time. Cum se calculează stagiul de cotizare

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febActual
Românii au luat cu asalt ANAF ca să dialogheze cu Ana, noul chatbot al instituției. Ce a fost întrebat de 80% dintre români

09 febActual
Calendar reduceri 2026. Majoritatea supermarketurilor și magazinelor din România respectă aceste date pentru promoții speciale

09 febActual



