Aflat la forumul economic de la Sankt Petersburg, președintele rus Vladimir Putin a susținut că ţara nu va ezita să folosească armele nucleare dacă îi este pusă în pericol suveranitatea.
''Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre'', a spus Putin în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg.
El a catalogat drept ''iresponsabile'' declaraţiile unor oficiali occidentali conform cărora Rusia ameninţă omenirea cu armele sale nucleare. ''Am auzit acest tip de retorică. Noi să rămânem tăcuţi? Răspundem aşa cum trebuie. Dar imediat ce răspundem ei se prevalează de asta şi spun: Rusia este o ameninţare'', a remarcat preşedintele rus.
Cât despre o posibilă confruntare militară directă a Rusiei cu Occidentul ca urmare a războiului pornit de Moscova în Ucraina, Putin a răspuns că ţările occidentale au declarat de fapt în trecut ''război pe scară extinsă'' unor ţări precum Irak, Libia, Afganistan sau Iugoslavia, transmite AGERPRES
Anunțul momentului făcut de Vladimir Putin referitor la armele nucleare: Le vom folosi dacă va fi necesar
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



