Un raport recent publicat de Banca Mondială avertizează că masele continentale ale Pământului se confruntă cu o pierdere accelerată de apă dulce, un proces care a ajuns să aibă consecințe globale.
Potrivit datelor analizate, în fiecare secundă dispare un volum de apă echivalent cu patru bazine olimpice, o rată care schimbă fundamental echilibrul hidrologic al planetei.
Fenomenul, descris de cercetători drept „aridizare continentală”, nu se referă la episoade izolate de secetă, ci la o reducere sistematică și pe termen lung a resurselor de apă dulce disponibile pe suprafețe extinse de uscat.
Ce înseamnă aridizarea continentală și de ce se accelerează
Aridizarea este alimentată de mai mulți factori care acționează simultan. Topirea rapidă a zăpezilor și a ghețarilor reduce rezervele naturale sezoniere de apă. Dezghețarea permafrostului modifică circulația subterană a apei. Temperaturile mai ridicate intensifică evaporarea, iar extracția masivă a apelor subterane golește rezervoare care s-au format în mii de ani.
Fan Zhang, responsabil global pentru Apă, Economie și Schimbări Climatice în cadrul Băncii Mondiale, atrage atenția că problema apei nu mai poate fi tratată ca una strict locală. Într-un interviu acordat publicației Live Science, el a subliniat că pierderile de apă dulce de pe continente ajung inevitabil în oceane, influențând direct creșterea nivelului mării și generând efecte în lanț asupra economiilor și securității alimentare.
Continentele au devenit principalul contributor la creșterea nivelului mării
Raportul arată că pierderea anuală de apă dulce de pe continente este estimată la aproximativ 324 de miliarde de metri cubi. Acest volum ar fi suficient pentru a acoperi nevoile de apă ale circa 280 de milioane de oameni într-un an.
Pentru prima dată, masele continentale au depășit calotele glaciare ca sursă principală de apă care contribuie la creșterea nivelului oceanelor. Indiferent dacă apa provine din ghețari, sol sau acvifere, traseul final este același: oceanul planetar.
Cum au ajuns cercetătorii la aceste concluzii
Analiza se bazează pe peste două decenii de observații furnizate de misiunea NASA GRACE, care măsoară variații extrem de fine ale câmpului gravitațional al Pământului, variații cauzate de mișcarea maselor de apă.
Datele satelitare au fost corelate cu informații economice și cu date privind utilizarea terenurilor pe o perioadă de 22 de ani. Acestea au fost introduse în modele hidrologice și agricole, permițând cercetătorilor să evalueze atât pierderile de apă, cât și impactul asupra producției agricole.
Rezultatele indică faptul că pierderea medie anuală de apă dulce reprezintă aproximativ 3% din aportul global de precipitații. În regiunile aride și semi-aride, procentul urcă însă până la 10%.
Regiunile deja vulnerabile sunt cele mai afectate
Asia de Sud și Africa Subsahariană se numără printre zonele cele mai expuse. Aici, agricultura este principalul angajator, iar dependența de resursele de apă este critică. Potrivit estimărilor incluse în raport, episoadele de secetă din Africa Subsahariană duc anual la pierderea a 600.000 până la 900.000 de locuri de muncă.
Impactul este resimțit în special de comunități deja fragile, precum fermierii fără pământ sau lucrătorii sezonieri. În același timp, statele care nu depind direct de agricultură nu sunt ferite de efecte, deoarece importă alimente și materii prime din regiunile aflate în proces de aridizare.
Ecosistemele, prinse între secetă și incendii
Pe lângă efectele economice, raportul evidențiază consecințe grave asupra biodiversității. Reducerea disponibilității apei dulci crește frecvența și intensitatea incendiilor de vegetație, în special în zone cu biodiversitate ridicată.
Cel puțin 17 dintre cele 36 de regiuni-cheie de biodiversitate recunoscute la nivel global prezintă o tendință clară de scădere a resurselor de apă. Printre acestea se numără Madagascar, părți din Asia de Sud-Est și regiuni vaste din Brazilia.
Apele subterane, principala sursă a problemei
Cercetătorii identifică extracția apelor subterane drept factorul dominant al uscării continentale. În multe zone ale lumii, aceste resurse sunt slab reglementate, ceea ce a dus la decenii de exploatare necontrolată.
Pe măsură ce schimbările climatice accentuează seceta și reduc sursele de apă de suprafață, presiunea asupra acviferelor crește. Jay Famiglietti, coautor al raportului și profesor de sustenabilitate, avertizează că acest cerc vicios riscă să epuizeze unele rezerve ireversibil.
Agricultura, cheia soluțiilor posibile
Raportul Băncii Mondiale arată că agricultura este responsabilă pentru aproximativ 98% din amprenta globală a apei. Tocmai de aceea, eficientizarea utilizării apei în acest sector ar putea avea un impact major.
Dacă randamentul utilizării apei pentru 35 de culturi esențiale, precum grâul și orezul, ar ajunge la niveluri medii globale, s-ar economisi suficientă apă pentru a acoperi necesarul anual al 118 milioane de persoane.
Măsurile propuse includ adaptarea tipului de culturi la disponibilitatea regională a apei, folosirea tehnologiilor digitale pentru optimizarea irigațiilor, stabilirea unor limite clare de extracție a apelor subterane și ajustarea prețurilor pentru a reflecta costurile reale ale utilizării apei.
Un detaliu relevant subliniat în raport este că statele cu prețuri mai ridicate la energie înregistrează rate mai lente de uscare continentală, deoarece costurile de pompare descurajează consumul excesiv.
