Cercetători din cadrul Pesticide Action Network Europe au efectuat recent un studiu care a scos la iveală că apa minerală din mai multe țări europene conține o substanță periculoasă numită TFA. Aceasta este rezistentă în mediu și nu se descompune ușor, fiind totodată prezentă în apă, sol și organisme vii. Substanța, care este folosită în pesticidele și refrigerantele industriale, poate avea efecte negative asupra sănătății.
Un studiu efectuat de cercetători din cadrul Pesticide Action Network Europe arată că apa minerală din mai multe țări europene conține TFA, o substanță periculoasă ce face parte din grupul PFAS, cunoscut și sub denumirea de „chimicale pentru totdeauna”.
Pericolul din apa minerală a fost dezvăluit
TFA este folosită în pesticide și refigerantele industriale. Această substanță se remarcă prin faptul că este rezistentă în mediu și nu se descompune ușor, fiind găsită în apă, sol și organisme vii. Ea poate afecta serios sănătatea, inclusiv capacitatea de reproducere.
Potrivit studiului realizat de cercetători, se pare că poluarea provine din utilizarea excesivă a pesticidelor, nivelurile acestora depășind deseori limitele de siguranță stabilite de autoritățile europene.
Pesticide Action Network Europe a detectat substanța TFA în 10 din 19 ape minerale. De asemenea, nivelurile detectate sunt de până la 32 de ori mai mari decât pragul acceptat în Uniunea Europeană. Această descoperire șocantă i-a făcut pe cercetători să lanseze un avertisment asupra necesității aplicării unor măsuri urgente în acest sens.
„Aceasta a trecut complet neobservată și este îngrijorător, pentru că bem TFA”, a spus Angeliki Lysimachou, coautor al lucrării din cadrul Pesticide Action Network Europe.
Substanța periculoasă pe care o consumăm fără să știm
Pe lângă utilizarea sa în pesticide, TFA este un refrigerant comun, creat pentru a fi un înlocuitor sigur al gazelor cu efect de seră mai vechi. Astfel, substanța este folosită în mod frecvent în producția de energie curată. Potrivit cercetărilor recente, se pare că TFA are un puternic efect de seră, putând astfel să rămână în atmosferă timp de 1.000 de ani.
În ciuda faptului că este atât de nocivă, industria își intensifică utilizarea TFA sau a substanțelor chimice care se transformă în TFA odată ajunse în mediu, susținând că sunt o înlocuire sigură, naturală și netoxică pentru vechile PFAS și refrigerante.
Recent, autoritățile din Elveția au descoperit TFA în apa freatică a țării, iar în SUA, toate mostrele de apă de ploaie verificate în statul Michigan conțineau această substanță chimică.
Totuși, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a exclus recent TFA din clasificarea substanțelor PFAS, astfel că va avea parte de un control mai redus. În schimb, Comisia Europeană a propus interzicerea a două pesticide comune care conțin compuși de TFA. În acest context, este foarte posibil ca în viitorul apropiat, substanța să fie clasificată drept toxică, urmând a fi impuse reguli stricte pentru utilizarea sa.















