Apărarea lui Alfred Bulai a stârnit un val de furie. Profesorul SNSPA care abuza studente și-a înrăutățit situația, după ce a vorbit, pentru prima oară

Autor: Luciana Polite

Publicat: 12-09-2024 08:22

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Alfred Bulai este încă la spital, după ce a suferit un infarct, dar a dat, în sfârșit, primele declarații. Inițial, a decis să nu spună niciun cuvânt în apărarea sa, nici în fața jurnaliștilor, nici pentru oamenii legii. Neavând altă variantă, a vorbit, în speranța că va scăpa de măsura arestului preventiv. Declarațiile sale nu au făcut altceva decât să înrăutățească felul în care era privit de cetățenii din întreaga țară.

Bărbatul de 61 de ani, închis pentru că a abuzat sexual studente, susține, tare și clar, că „nu au existat vreodată plângeri sau acuzaţii la adresa mea de nicio natură”, potrivit Digi 24. O mulțime de tinere care l-au avut profesor la SNSPA îl contrazic. Femeile au povestit, cu lacrimi în ochi, cum au fost puse să se dezbrace și violate, dar sociologul neagă orice fel de acuzație.

alfred bulai

A fost arestat încă din data de 5 septembrie, după ce casa lui, dar și sediile de la SNSPA, au fost verificate de procurori. Acum se pune problema să fie eliberat și să fie contestată decizia luată de Judecătoria Sectorului 1. Zilele acestea se va afla dacă va fi eliberat. Cert este că nu va mai preda, și-a depus deja cererea de pensionare. În plus, nicio universitate de prestigiu nu și-ar asuma să-l mai angajeze.

CITEȘTE ȘI: Alfred Bulai, profesorul agresor de la SNSPA, a făcut infarct. Medicii au intervenit de urgență, a fost dus la Spitalul Universitar

Declarații controversate din partea lui Alfred Bulai. Ce a putut să spună despre fostele sale studente, a scris 10 pagini de declarații

Alfred Bulai a scris 10 pagini de declarații în care își susține total nevinovăția. Spune că ședințele la care vorbea neacademic nu erau în cadrul facultății și că puteau consuma alcool, din moment ce nu erau în SNSPA. Neagă jignirile despre care au povestit studentele, în investigația Snoop.

„Sunt profesor de 35 de ani și am avut în jur de 4-5.000 de studenți. Nu au existat vreodată plângeri sau acuzaţii la adresa mea de nicio natură. Se mai foloseau cuvinte triviale, informale, atât de către cadrele didactice, cât și de către studenți, deoarece această ședință era informală, iar în cadrul acesteia aveau voie să consume băuturi alcoolice”, a scris sociologul, conform sursei citate.

Cu privire la momentul în care a pus o studentă să se dezbrace în fața sa, a precizat că: „Și-a dat tricoul jos, cred că a durat 3-4 secunde, toată scena nu a durat mai mult de 15 secunde. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”.

După ce a făcut această serie de declarații, furia publică s-a dezlanțuit. Pe rețelele de socializare, o mulțime de români l-au criticat aspru pe Alfred Bulai.

CITEȘTE ȘI: Salariul de boier al lui Alfred Bulai la SNSPA. Profesorul acuzat de hărțuire încasa o leafă la care milioane de bugetari nici nu visează

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri