Apare un nou drum spre mare pentru românii care își petrec vacanţele pe litoralul nostru. "Alternativa Techirghiol" te scapă de aglomeraţie

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 04-03-2025 19:37

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Transporturilor a punctat că face un pas înainte în dezvoltarea unui nou drum care să-i ducă pe români mai repede în stațiunile de la malul Mării Negre.

În luna aprilie va fi, cel mai probabil, anunțat câștigătorul contractului pentru construirea „Autostrăzii litoralului”, cunoscută și sub numele de „Alternativa Techirghiol”.

Citiţi şi: Taifunul România calcă totul în picioare și amenință Elveția și Danemarca. Câți kilometri de autostradă vom avea în toată țara până în 2026

Va conecta A4 cu sudul litoralului

Noua rută de la malul mării va conecta A4 cu sudul litoralului. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, la Constanţa, că în luna aprilie este foarte probabil să fie anunţat câştigătorul contractului pentru construirea „Autostrăzii Litoralului”, denumită şi ”Alternativa Techirghiol”.

„Alternativa Techirghiol” ar urma să aibă 30,59 kilometri. Conform informațiilor oferite de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu la sfârșitul anului trecut, valoarea contractului se ridică la 4,36 miliarde lei, fără TVA.

"Dacă nu mă înşel sunt 11 oferte. În luna aprilie vom desemna câştigător. În aprilie vom desemna câştigătorul. E concurenţă. Cum am spus, sunt 11 companii, 11 oferte. E un proiect, de asemenea, important pentru noi”, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, Sorin Grindeanu.

”Alternativei Techirghiol” va traversa oraşele Techirghiol şi Eforie şi comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August din judeţul Constanţa, urmând a se va desfăşura pe amplasament nou, fără a folosi porţiuni de drum existente.

Citiţi şi: Ministrul Transporturilor, anunț izbăvitor pentru șoferii din România. Când va avea țara noastră 2000 de kilometri de autostradă

Bulevardul Iuliu Maniu, reorganizat

O veste bună, de această dată, pentru şoferii din București este că bulevardul Iuliu Maniu, unul dintre cele mai circulate locuri din București, se pregătește pentru o schimbare radicală.

Proiectul prevede trasarea unor piste de biciclete și amenajarea unor alei pietonale mai largi, alături de spații verzi care să îmbunătățească aspectul general al bulevardului.

O altă schimbare majoră vizează stațiile STB, care vor fi relocate pentru a nu încurca circulația pietonilor și bicicliștilor.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri