Piața imobiliară devine din ce în ce mai dinamică la nivel global, unii jucători din domeniu venind cu anunțuri speciale pentru a atrage clienți.
Pagani, producătorul italian de mașini, a intrat în această industrie, având un proiect în Miami. Este vorba despre o clădire rezidențială exclusivistă – 28 de etaje, iar mișcarea este una senzațională. Italienii oferă un bonus colosal pentru cei care cumpără penthouse-urile disponibile – un model Utopia Roadster, ediție specială „Miami”, în valoare de trei milioane de dolari.
Prețuri uriașe în blocul turn ridicat de Pagani
Modelul nu poate fi achziționat prin intermediul dealerilor oficiali. Utopia Roadster este executat exclusiv pe comandă.
Blocul turn ridicat de cei de la Pagani are două penthouse-uri, acestea ocupând ultimele etaje ale clădirii. Prețurile lor pornesc de la 28,5 milioane de dolari și ajung până la suma de 30 de milioane de dolari.
Cel mai mare penthouse are o suprafață de 1.133 de metri pătrați, cinci dormitoare, șase băi și 464 de metri pătrați de terasă. Locația oferă o priveliște de top. Cealaltă locuință are 994 de metri pătrați și cuprinde patru dormitoare și cinci băi.
Cele două penthouse-uri reprezintă exemple de rafinament, cu lifturi private și terase superbe, elemente caracteristice unui stil de viață exclusivist.
Perete pentru sticlele de vin în bucătării
Pardoselile sunt din stejar deschis, așezate în model chevron, cu inserții metalice. Piesa centrală a spațiului este o scară spiralată sculpturală, realizată din travertin, stejar și metal alb lăcuit.
Bucătăriile model Schiffini Magistretti sunt complet echipate cu electrocasnice de top marca Gaggenau și au fost produse exclusiv pentru aceste două penthouse-uri. Proprietarii pot alege între două combinații de design: marmură Carrara – aluminiu Argento Veneziano și stejar sau marmură Portoro – aluminiu Nero Lipari și stejar.
În fiecare bucătărie a fost amplasat un perete pentru vinuri, cu o capacitate de 365 de sticle, scrie Profile Miami.
În băi regăsim finisaje Pagani 1000 în travertin mat, baterii Gessi Cesello și dușuri cu jeturi laterale.
Horacio Pagani și echipa Pagani Arte s-au ocupat de designul interior. Clădirea Pagani Residences va fi gata în anul 2027.
TE-AR PUTEA INTERESA: FOTO. Palatul pe care Simona Halep a dat peste jumătate de milion de euro. Până și străinii au scris despre cheltuiala sportivei



















