Apartamentele de aur din România și alte state ale UE. Locuințele din multe țări Europene și-au triplat valoarea

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 24-07-2025 09:51

Actualizat: 24-07-2025 10:01

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Piața imobiliară din Uniunea Europeană a cunoscut o dezvoltare continuă în ultimul deceniu. Astfel, în unele state, prețurile locuințelor au crescut foarte mult, atingând în prezent niveluri record. Cu toate că România se numără printre țările în care apartamentele și casele s-au scumpit extrem de mult, nu se află totuși în fruntea clasamentului.

În ultimii 15 ani, prețurile locuințelor și ale chiriilor în Uniunea Europeană au crescut tot mai mult. Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, tendința s-a menținut și în primul trimestru al acestui an.

Astfel, față de aceeași perioadă a anului trecut, prețurile locuințelor au crescut în medie cu 5,7%, iar chiriile cu 3,2%. Totuși, raportat la ultimul trimestru din 2024, creșterile nu au fost chiar atât de mari, și anume, de 1,4% pentru prețurile locuințelor și de 0,9% în cazul chiriilor.

Pe termen lung însă, evoluția este de-a dreptul spectaculoasă. Între 2010 și primul trimestru din 2025, prețurile locuințelor au crescut, în medie, cu 57,9%, în timp ce chiriile au urcat cu 27,8%. Creșterile nu au fost însă la același nivel în toată Uniunea Europeană, astfel că în unele state membre au fost înregistrate salturi considerabile.

(VEZI ȘI: Casele de schimb, invadate de oameni care vor să scape de moneda națională. Guvernul din Bulgaria face un apel clar)

Țara în care prețurile apartamentelor s-au triplat în ultimii ani

Cea mai mare creștere din Uniunea Europeană s-a înregistrat în Ungaria, unde prețurile locuințelor au crescut cu 260% față de 2010, ceea ce arată că s-au triplat și chiar mai mult. În clasamentul celor mai mari creșteri de preț pe piața imobiliară urmează Estonia (+238%), Lituania (+194%) și Letonia (+154%).

De asemenea, prețurile s-au dublat, cel puțin, în nouă state din UE, și anume: Cehia, Portugalia, Bulgaria, Austria, Luxemburg, Polonia și Slovacia. La polul opus se situează Italia, singura țară în care prețul locuințelor a scăzut. Mai exact, în acest stat prețurile au scăzut cu 4% în ultimii 15 ani.

Și chiriile din Uniunea Europeană au cunoscut o creștere semnificativă în perioada 2010-2025, însă aceasta a fost mai lentă. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Estonia (+220%), Lituania (+184%), Ungaria (+124%) și Irlanda (+115%). Singura țară în care nivelul chiriilor a scăzut față de 2010 este Grecia, și anume cu 11%.

Potrivit datelor, presiunea pe piața imobiliară din UE rămâne ridicată, în special în Europa Centrală și de Est, unde prețurile au explodat în ultimii 15 ani.

(NU RATA: Ziua Z, 1 august 2025, pentru românii care sunt obligați să plătească aceste dări la stat. 608 lei este suma)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri