Apartamentele luxoase ale lui Vlad, băiatul lui Cristian Popescu Piedone. Viitorul primar al Sectorului 5 are patru locuințe și foarte mulți bani

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 06-08-2024 09:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Băiatul lui Cristian Popescu Piedone nu stă deloc rău la capitolul financiar. Conform declaraţiei de avere, Vlad este un om avut, acesta deţinând apartamente luxoase, maşini, terenuri, dar şi multe economii.


Viitorul primar al Sectorului 5 din Bucureşti are doar 34 de ani, însă a strâns o avere pe care alţii nu reuşesc să o deţină nici după o viaţă de muncă.


Citeşte şi
Moștenirea lui Cristian Popescu Piedone pentru locuitorii Sectorului 5. Ultima decizie în calitate de primar pentru fostul candidat la PMB

Băiatul lui Cristian Popescu Piedone, un tânăr cu avere


În iunie, băiatul lui Cristian Popescu Piedone a fost ales de locuitorii Sectorului 5 ca viitor primar. Acesta va prelua ştafeta chiar de la tatăl său, în luna septembrie a acestui an. Desigur, Vlad a fost nevoit să îşi declare averea odată intrat în cursa pentru primărie. Deputatul de pe listele PSD nu stă deloc rău la acest capitol, din contră.

Tânărul în vârstă de 34 de ani deţine trei apartamente de lux, o casă, cinci terenuri intravilane, şase maşini de epocă, dar şi economii de peste un milion de lei. Salariul de deputat îi aduce lunar suma de 2.500 de euro. Este important de precizat că acesta deţine şi 50% din acțiunile de la God Trust Enterprises SRL, care a avut în 2023 un profit net de aproape 200.000 lei, la o cifră de afaceri de circa jumătate de milion lei. 200.000 de lei din economiile sale s-au dus, conform AEP, în contul campaniei electorale.

Vlad Popescu Piedone a terminat Facultatea de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu, apoi a administrat mai multe restaurante. A urmat perioada în care a fost consilier la Compania Urban, iar în 2020 era deja preşedintele filialei Sector 5 a Partidului Puterii Umaniste a lui Dan Voiculescu.

Piedone, mândru de fiul său


După ce băiatul lui Cristian Popescu Piedone a fost ales ca viitor primar, actualul edil din Sectorul 5 s-a arătat extrem de mândru de reuşita fiului. De asemenea, a dorit să ofere un sfat echipei care îi va fi alături lui Vlad în următorii ani. Astfel, următoarea administraţie trebuie să ţină mereu cont de cetăţeni şi de firmele care participă la diferite licitaţii pentru lucrări în folosul comunităţii.

Nu de puţine ori s-a întâmplat ca cele care au câştigat să întârzie lucrările sau să nu le realizeze conform standardelor.
“Viitoarea echipă a primarului ales trebuie să ia însă acest caz ca exemplu! Să ferească sectorul de frane administrative şi de meşteri păguboşi.

Părinții nu trebuie să plătească sute de lei la fondul clasei pentru confortul copiilor care învață în școlile comunității noastre! NU! Taxele și impozitele plătite de cetățeni trebuie să se întoarcă în confort pentru cetățeni!

Sunt supărat și… îmi vine să râd când mă gândesc că unii chiar își imaginează că îl pot păcăli pe Piedone! Nu, nu îl pot păcăli! Și… atenție: la Primăria Sectorului 5 urmează tot un Piedone! (Vlad Popescu Piedone)”.

Citeşte şi Dispariția lui Cristian Popescu Piedone din fruntea Sectorului 5 nu se va face înainte de a le acorda titlul de cetățeni de onoare fotbaliștilor naționalei de fotbal
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri