Inteligența artificială este prezentă în tot mai multe domenii de activitate, punând astfel în pericol locurile de muncă ale oamenilor. Previziunile celebrului investitor american Michael Burry nu sunt deloc optimiste, acesta comparând boomul AI din prezent cu cel de la începutul anilor 2000. De asemenea, acesta consideră că tot acest avânt tehnologic va duce în final la distrugerea unor companii de prestigiu.
Investitorul american Michael Burry, devenit celebru după ce a prevăzut prăbușirea pieței imobiliare din SUA în 2008, compară boomul AI din prezent cu cel de la începutul anilor 2000. Acesta vorbește despre asemănările dintre Cisco și prăbușirea dotcom de la sfârșitul anilor '90 și o companie tehnologică cheie din prezent.
Mai mulți giganți vor fi doborâți de colapsul boom-ului AI
Mai exact, Burry pariază acum împotriva Nvidia, avertizând că producătorul de cipuri este cel mai expus unui eventual colaps al boom-ului inteligenței artificiale. Într-o analiză publicată pe Substack, Burry susține că Nvidia a devenit excesiv dependentă de cheltuielile giganților tech și că investițiile masive în infrastructura AI riscă să se transforme într-o bulă cu efecte în lanț, scrie Business Insider.
Nvidia este „pur și simplu cel mai pur pariu”, a scris Burry într-o postare pe Substack publicată recent.
„Compania a devenit în totalitate dependentă de cheltuielile hyperscalerilor (marile companii tech care operează centre uriașe de date și infrastructură cloud la scară mondială – n.r.), iar eu nu văd cum această matematică ar putea funcționa. Este probabil vândă cipuri în valoare de 400 de miliarde de dolari anul acesta, în timp ce există mai puțin de 100 de miliarde de dolari în cazuri de utilizare la nivelul aplicațiilor.
Nvidia este, de asemenea, cea mai iubită și cea mai puțin pusă sub semnul întrebării. Așa că a paria împotriva ei este ieftin”, a scris Burry.
Dezastrul nu va mai putea fi evitat
Michael Burry susține că istoria se repetă, odată cu boom-ul inteligenței artificiale. Acesta a publicat o serie de postări X care pun la îndoială evaluările în creștere ale companiilor de inteligență artificială, în special Nvidia.
„Și încă o dată există un Cisco în centrul tuturor acestor lucruri, cu târnăcoape și lopeți pentru toți și cu viziunea extinsă care o însoțește. Numele său este Nvidia”, a spus Burry.
Similar cu capitalizarea de piață record a Cisco de acum 25 de ani, Nvidia s-a impus ca fiind cea mai valoroasă companie din lume astăzi, cu o valoare de aproximativ 5 trilioane de dolari.
În luna septembrie, Nvidia a anunțat că va investi nu mai puțin de 100 de milioane de dolari în OpenAI. Mai mult, compania a anunțat recent că va investi 10 miliarde de dolari în Anthropic. În schimb, Anthropic va investi 30 de miliarde de dolari pentru a-și scala modelul de inteligență artificială Claude pe platforma cloud Azure de la Microsoft, bazată pe Nvidia.
De fapt, aceste investiții continue au creat o masă gigantică de companii de inteligență artificială care își transmit aceleași miliarde de dolari între ele.


















