După lansarea noii game de iPhone X, o analiză de piaţă realizată de casa de brokeraj Tradeville estimează pentru 2018 că preţul mediu de vânzare al telefoanelor va fi mai mare ca în 2017.
De-a lungul timpului Apple s-a dovedit a fi una dintre cele mai inovative companii, acest lucru fiind confirmat de evoluţia acţiunilor din ultimele două decade. Pe data de 2 august 2018, Apple a devenit prima companie din Statele Unite a cărei valoare de piaţă a depăşit un trilion de dolari.
Lansarea de anul trecut a iPhone X (cel mai bine vândut telefon din istoria Apple) a determinat creşterea preţului mediu de vânzare cu 19.5% de la 606 dolari/telefon la 724 dolari/telefon, fiind principalul factor care a contribuit la creşterea veniturilor.
„Prin intermediul produselor de înaltă calitate considerate a fi un „cult”, compania a câştigat loialitatea consumatorilor, deţinând un „pricing power” absolut remarcabil. Cu o cotă de piaţă de aproximativ 16% pe segmentul de smartphone, Apple a reuşit să genereze 87% din profitul total înregistrat la nivelul industriei”, susţin analiştii Tradeville.
De-a lungul timpului Apple s-a dovedit a fi una dintre cele mai inovative companii, acest lucru fiind confirmat de evoluţia acţiunilor din ultimele două decade. Pe data de 2 august 2018, Apple a devenit prima companie din Statele Unite a cărei valoare de piaţă a depăşit un trilion de dolari.
Lansarea de anul trecut a iPhone X (cel mai bine vândut telefon din istoria Apple) a determinat creşterea preţului mediu de vânzare cu 19.5% de la 606 dolari/telefon la 724 dolari/telefon, fiind principalul factor care a contribuit la creşterea veniturilor.
„Prin intermediul produselor de înaltă calitate considerate a fi un „cult”, compania a câştigat loialitatea consumatorilor, deţinând un „pricing power” absolut remarcabil. Cu o cotă de piaţă de aproximativ 16% pe segmentul de smartphone, Apple a reuşit să genereze 87% din profitul total înregistrat la nivelul industriei”, susţin analiştii Tradeville. În ultima perioadă, Apple şi-a concentrat atenţia pe dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor, segmentul cu potenţial de creştere net superior celui de telefonie mobilă. Veniturile pe segmentul „Servicii”, care includ Apple Music şi Apple Store au prezentat o rată de creştere remarcabilă de 30% însumând 9,5 miliarde de dolari. Totodată, acestea au depăşit aşteptările analiştilor de 9,2 miliarde de dolari.
Un alt serviciu Apple care se dezvoltă în ultima vreme, dincolo de Apple Music (40 de milioane de utilizatori la nivel global) este Apple Pay care poate fi utilizat în toate magazinele Costco din SUA, urmând să fie folosit şi de benzinăriile grupului. La ora actuală, Apple Pay are peste 250 de milioane de utilizatori la nivel global, iar CEO-ul Tim Cook a a nunţat că pe parcursul celui de-al treilea trimestru din 2018, au fost tranzacţii în valoare de un miliard de dolari. Apple Pay funcţionează în 24 de ţări şi are, în present, 4.900 de bănci partenere, iar compania a anunţat că plănuieşte să adauge şi Germania pe listă din acest an, conform adevarul.ro
Vezi și
Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează
Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
Apple a avut lansarea! Profit uriaș al industriei înregistrat de companie
Trending

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

18:37Politica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial



