Veste proastă pentru foarte mulți români: începând cu data de 1 septembrie 2025, ei au rămas fără asigurări medicale. Este vorba despre aproximativ 650.000 de persoane, care până acum erau co-asigurate în sistemul public de sănătate.
Vom prezenta, în rândurile următoare, ce trebuie să faci în cazul în care te afli în respectiva categorie.
Trebuie să plătești 10% din salariul minim pe 6 luni pentru a beneficia în continuare de gratuitate în ecuația serviciilor medicale
Conform legii, co-asigurații (soț, soție ori părinți fără venituri) sunt cei care s-au aflat în întreținerea unei persoane asigurate și care au fost scutiți până acum de la plata contribuției pentru sănătate.
De la 1 septembrie 2025, pentru a putea să beneficiezi în continuare de servicii medicale gratuite în sistemul public, ești nevoit să plătești 10% din salariul minim pe șase luni, adică 2.430 de lei pe an, potrivit observatorulph.ro.
Suma poate fi achitată în două tranșe, de 25%, respectiv 75%, însă numai după depunerea unei declarații la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală). Odată cu rezolvarea primei tranșe, orice persoană neasigurată devine asigurată.
Pentru cei care vor să își mențină statutul de asigurați trebuie urmați câțiva pași, conform CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate):
persoana asigurată care îi are în întreținere trebuie să depună Declarația Unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF);
persoana asigurată trebuie să plătească prima tranșă, de 25% din contribuţia calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei);
cea de doua tranșă, 75% din contribuția calculată la șase salarii minim brute pe economie (echivalentul a 1.822,5 lei), până la data de 25 mai 2026.
IMPORTANT: persoanele co-asigurate pot face demersul în nume propriu.
Persoanele care își păstrează calitatea de asigurat fără plata contribuției
Începând cu data de 1 august 2025, își păstrează statutul de asigurat fără plata contribuției următoarele persoane:
copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani (dacă sunt elevi, ucenici, studenți) - 4.491.781 de persoane;
tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului - 16.236 de persoane;
femeile însărcinate și lăuzele - 24.721 de persoane;
pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei - 2.385.705 persoane;
oamenii cu handicap - 180.159 de persoane;
bolnavii cu afecțiuni oncologice beneficiari de programe naționale de sănătate, care nu au surse de venit - 7.193 de persoane;
cei care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv - 18.168 de persoane;
victimele traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult un an - 17 persoane;
voluntarii care își desfășoară activitatea în serviciile de urgență, în baza contractului de voluntariat - 5 persoane;
donatorii de celule stem hematopoietice, pentru o perioadă de 10 ani de la donare - 0 persoane în actualele evidențe.



















