Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a ajutat pe Gigi Becali să încalce adesea regulile din biserică, milionarul cerând să fie împărtășit în altar, chiar dacă acest lucru nu este permis.
Gigi Becali, bun prieten cu Patriarhul Daniel: „A obținut și o binecuvântare generală să se împărtășească oricând și oriunde”
Iustin Deică, fost monah la Mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureștiului, a lansat acuzații grave la adresa afaceristului de la „cârma” clubului de fotbal FCSB.
„Acest dialog s-a purtat între mine și binecunoscutul Gigi Becali acum un an de zile, dar e foarte important să știți contextul acestei conversații. Gigi Becali nu știu cum a făcut, cum a reușit, dar l-a convins pe Patriarhul Daniel - parcă e greu de ghicit cum a reușit (n.r. aluzie la faptul că i-a dat bani) - și l-a chemat el însuși în Sfântul Altar și l-a împărtășit.
Nu numai că Patriarhul l-a împărtășit în Sfântul Altar, dar a obținut și o binecuvântare generală să se împărtășească oricând și oriunde, la orice biserică, la orice mănăstire, să se împărtășească pentru că el e Gigi Becali, nu-i așa? Numai că această practică este împotriva canoanelor Bisericii. Canoanele Bisericii interzic cu desăvârșire ca civilii, deci cei care nu sunt clerici, să se împărtășească în Sfântul Altar”, a povestit călugărul pe pagina personală de TikTok, potrivit iAMsport.ro
A urmat conflictul: „Și Becali evident că a venit la Mănăstirea Cernica cu astfel de apucături”. Iustin Deică a explicat că a fost „singurul călugăr dintre toți călugării de la Mănăstirea Cernica” care s-a opus „acestei practici neortodoxe, necanonice”.
„Nu că aș fi eu cu stea în frunte, dar eu am aceste principii, aceste convingeri. Când vine vorba despre doctrină, despre învățătura de credință, eu nu fac absolut nicio concesie”, a adăugat călugărul
Latifundiarul „e împăratul, nu-i așa?”
Iustin Deică nu s-a oprit, povestind cele petrecute: „Și Becali, deci, a cutezat să vină să se împărtășească și în Sfântul Altar al Mănăstirii Cernica. Nu vă spun ce ispite am avut cu el. Nu numai că s-a împărtășit, dar stătea de la începutul Sfintei Liturghii, se așeza acolo, pe pernă, un fotoliu împărătesc, na, Becali e împăratul, nu-i așa?”.
Călugărul a menționat faptul că nu mai putea suporta să fie părtaș la asemenea evenimente. „Și stătea acolo, în Sfântul Altar, și, până să se împărtășească, am trăit niște stări atât de... Atât de tulburat eram... Vă spun sincer, îmi venea să mă dezbrac de veșminte și să plec. Pur și simplu, nu mai puteam suporta”, a adăugat el.
Amenințările omului de afaceri din Pipera
Iustin Deică a intrat într-o dispută cu Gigi Becali, fiind certat de preoții de la Mănăstirea Cernica din acest motiv. În plus, el a devoalat că milionarul l-a sunat și l-a amenințat.
„Și, la un moment dat, l-am înfruntat, pur și simplu: «Domnule, n-ai voie să te împărtășești în Sfântul Altar». Aproape că l-am luat de mână: «Te duci acolo, cu credincioșii». Că prima dată Becali așa a venit la Mănăstirea Cernica, așa l-am cunoscut, l-am văzut împărtășindu-se cu credincioșii. Dar a părut cuminte. Și imediat, hop, a sărit în altar.
Nu vă zic cu preoții ce scandal am avut, că au sărit la mine că ce treabă am eu, că cine sunt eu? Și Becali la fel mă lua: «Cine ești tu? Ești un amărât de diacon? Cum îți permiți tu?».
Și el, cumva... Atitudinea lui i se părea că este justă, pentru că din moment ce Patriarhul l-a chemat în altar, la Patriarhie, să-l împărtășească, evident că atitudinea mea i se părea nepotrivită. Și eu nu m-am lăsat intimidat deloc.
În această situație, Becali nu știu de unde a făcut rost de numărul meu de telefon și m-a sunat și m-a luat, așa, cu... Se poate vedea atitudinea lui agresivă încă de la primul mesaj. Și el a încercat să mă intimideze, să mă reducă la tăcere, numai că, surpriză, s-a lovit de fermitatea mea ca de o stâncă”, a completat Iustin Deică



















