În primăvara anului 2025, România va găzdui un exerciți militar de amploare, denumit „Dacian Spring 2025”. În cadrul acestui eveniment vor participa mii de soldați ai armatei franceze, ocazie cu care se va evalua capacitatea acestora de se deplasa rapid spre flancul estic al NATO.
Pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Uniunea Europeană și Rusia, forțele NATO se pregătesc pentru ce este mai rău, astfel că încearcă să identifice din timp eventualele probleme ce ar putea să le întâmpine în cazul unui conflict armat de amploare.
În acest sens, în luna mai a anului viitor, țara noastră va găzdui un exercițiu militar de amploare, denumit „Dacian Spring 2025”. În cadrul acestui eveniment, la care vor participa mii de soldați francezi, se va evalua capacitatea de deplasare rapidă spre flancul estic al NATO. Acesta este un aspect extrem de important în cazul în care Rusia va decide să atace un membru al Alianței.
„Obișnuiam să ne jucăm de-a războiul. Acum există un inamic desemnat, iar noi ne antrenăm cu oameni cu care am merge efectiv la război. Exerciții precum „Primăvara dacică 2025” reprezintă „un semnal strategic”, a declarat șeful comandamentului terestru al armatei pentru Europa, generalul Bertrand Toujouse.
Mii de soldați din armata franceză vor ajunge anul viitor în România
Până în primăvara anului viitor, armata franceză se va antrena pentru a trimite o brigadă pregătită de război în România în doar 10 zile. În cazul în care acest exercițiu va avea succes, credibilitatea Franței față de aliații NATO va fi consolidată și va deschide calea pentru atingerea obiectivului din 2027. De remarcat că o brigadă are între 3.000 și 5.000 de soldați, în timp ce o divizie are între 10.000 și până la 25.000 de militari. Provocarea majoră pentru soldații francezi va fi să ajungă în țara noastră într-o perioadă atât de scurtă.
„Încă nu există Schengen militar și trebuie să îmbunătățim decisiv mobilitatea militară în Europa”, a declarat generalul Pierre-Eric Guillot, adjunctul lui Toujouse.
O primă desfășurare de trupe în România a avut loc în anul 2022, atunci când soldații francezi s-au lovit de mai multe piedici puse de birocrație, proceduri la frontieră și trenuri nepotrivite pentru echipamente militare. Acum însă, generalii francezi sunt convinși că situația va sta cu totul altfel, având în vedere progresele făcute în ultimii doi ani.
„S-ar putea să fim încă împiedicați de câteva măsuri vamale, dar am făcut multe progrese în diversificarea rutelor noastre. Armata se baza doar pe trenuri, dar acum mută și trupe și echipamente cu camioane și bărci, uneori chiar combinând diferite metode de transport”, a mai spus Guillot.



















