La doi ani de la declanșarea primelor atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei, sentimentul de teamă se face resimțit tot mai mult în țările europene. Totodată, NATO se află într-o permanentă alertă, o eventuală invazie a armatei ruse într-una dintre țările membre putând declanșa un conflict militar de mare anvergură pe Bătrânul Continent.
(NU RATA: Se dau 1.000 de lei de la stat pentru cei care se angajează. Ce condiții trebuie să îndeplinești)
O țară europeană a reintrodus stagiul militar obligatoriu
În luna ianuarie a acestui an, Letonia, ţară membră NATO, a reintrodus stagiul militar obligatoriu. Astfel, bărbații din Letonia, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, vor fi obligaţi să urmeze un an de serviciu militar, indiferent dacă locuiesc în țară sau peste granițe. Cei care refuză pot fi amendaţi sau chiar încarceraţi. Există totuși o serie de excepții, precum afecţiunile medicale, părinții din familii monoparentale sau cei cu cetăţenie duală care au îndeplinit deja un stagiu militar în altă ţară.
Potrivit ministrului de Externe din Letonia, Krisjanis Karins, prin această decizie se încearcă descurajarea unei eventuale invazii a forţelor ruseşti în Europa dincolo de Ucraina.
„Trebuie să fim la un nivel de pregătire la care generalii ruşi şi politicienii ruşi să înţeleagă clar că nu pot înainta în Europa”, a declarat Krisjanis Karins, ministrul de Externe din Letonia.
De la izbucnirea războiului din Ucraina, Letonia încearcă să-şi îmbunătăţească pregătirea militară prin creşterea numărului de militari, dar şi prin investiţii în armament. Letonia vrea să adune o armată de 61.000 de oameni, împărţită între militari activi şi militari în rezervă.
Țările baltice, acord care are ca scop apărarea de o eventuală invazie a Rusiei
La începutul lunii februarie, Letonia, Estonia şi Lituania au ajuns la un acord pentru a crea „o linie de apărare comună” de-a lungul frontierelor cu Rusia şi Belarus. Momentan, se negociază încă detaliile exacte ale acestor mutări. Totuși, acordul prevede construirea a sute de buncăre şi amplasarea mai multor instalaţii militare la graniţă.
Bărbații din Letonia care se înscriu în stagiul militar vor primi un salariu lunar de până la 300 de euro. Aceștia vor locui în barăci militare și vor avea dreptul la permisie de maximum o lună.
De când a fost reintrodus stagiul militar obligatoriu, în Letonia au existat suficienţi voluntari, astfel că autorităţile nu au fost nevoite să înceapă încă înrolarea populaţiei în mod obligatoriu.
(VEZI ȘI: Suntem pe primul loc! Românii plătesc cele mai mari prețuri la energie din toată Uniunea Europeană!)













