Academia Tehnică Militară a inaugurat mai multe centre de excelență, unul chiar pentru sisteme de armament. Studenții pot învăța despre noile tehnologii din domeniul apărării și au șanse enorme să fie recrutați din școală.
În istoria de mai bine de 7 decenii a instituției, au fost mulți doritori pentru Armata României. Erau și 10 oameni pe un singur loc la admitere, dar nevoile actuale îi fac pe tineri să pună pe primul loc dorința de a-și apăra țara, nu banii pe care îi primesc de la stat.
CITEȘTE ȘI: Dispar pizza, cornurile, pateurile sau merdenelele. Locațiile care comercializează aceste produse în proximitatea școlilor vor fi desființate
Ce salariu are un tânăr din Armata României
Conform datelor transmise de Ministerul Apărării Naționale, salariul pentru un tânăr care se angajează în Armata României este de 3.500 de lei. Doar cei care muncesc enorm și reușesc să ajungă la o funcție de comandă primesc mai mulți bani.
Studenții au, totuși, și alte beneficii. Beneficiază de o soldă de grad care crește în fiecare an, dată cu gradul. La început, este de câteva sute de lei. În momentul în care se angajează, primesc, din partea statului, bani de chirie, de mâncare și de echipament, potrivit Știrile PRO TV.
Chiar dacă veniturile lor totale ar depăși 5.000 de lei, ținând cont de bonusuri, tinerii rămân nemulțumiți. În aceste condiții, demisionează, după ce trec de cei 8 ani. Astfel, de la an la an, Armata României devine mai mică. MApN a desfășurat acțiuni pentru a aduce mai mulți candidați. Se fac angajări chiar și acum, iar detalii puteți afla AICI.
Inginerii care pleacă de la minister se orientează către companii mari care se oferă salarii pe măsura pregătirii lor. Pot câștiga și zeci de mii de lei, bani pe care statul nu îi are în buget.
CITEȘTE ȘI: Urgia din Italia se îndreaptă spre România. Meteorologii anunță că țara noastră nu va scăpa de furtunile care au măturat Europa Occidentală


















