Aroganţa fraţilor Tate după ce, marţi dimineaţă, au avut o întâlnire cu procurorii DIICOT. Şi-au luat avionul de lux şi au zburat din România într-o destinaţie exotică

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 01-04-2025 12:23

Article thumbnail

Sursă foto: captură YouTube

Fraţii Tate au plecat din nou din România. Mai întâi, marţi dimineaţă, au cut o vizită la sediul DIICOT. Cei doi influenceri au fost informaţi de autorităţi că li s-a prelungit măsura controlului judiciar.

Imediat după întâlnirea cu anchetatorii, Andrew şi Tristan Tate au plecat, tot cu un avion privat, în Dubai.

Citiţi şi: Andrew Tate i-a spus lui Mircea Badea cum a pierdut un Bugatti de 2 milioane de euro şi cât va trebui să achite pentru reparațiile Koenigsegg Jesko, care s-a stricat pe străzile Bucureștiului

Spun că merită să trăiască în lux

Cei doi oameni de afaceri, care sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe, spun că ei merită să trăiască în lux.

”Știți, câteodată, în viață, meriți ceva bun, meriți ceva rău, asta e frumusețea vieții. Nu există lumină fără întuneric. Scuze! Avocatul meu nu vrea să vorbesc. Trebuie să plec", a afirmat Andrew Tate, în timp ce Tristan Tate s-a rezumat să spună, la ieșirea de la DIICOT:

"Am fost aici de 500 de ori. Iar voi m-ați așteptat de fiecare dată aici. Mi se pare interesant...".

Fraţii Tate au plecat marți, cu un avion privat cu destinația Dubai, au confirmat reprezentanții celor doi.

Pe 22 martie, s-au întors din SUA

Aflaţi sub control judiciar, cei doi bărbaţi au mai fost plecaţi din România, în SUA. Ei au primit acceptul procurorului de caz de la DIICOT care îi anchetează în dosarul de trafic de persoane şi viol.

De altfel, Andrew Tate se lăuda că poate merge oriunde în vacanţă.

„Sunt o persoană liberă, nu sunt condamnat de nimic, la fel ca voi. Pot să merg în orice vacanţă vreau. Pot să merg în Grecia, pot să merg în Australia, oriunde îmi place (…). Dacă mă cheamă (cei de la Poliţie, n.r.), vin", a declarat Andrew Tate.

Citiţi şi: Show marca Tate în fața secției de Poliție. Declarații halucinante ale influencerilor care se confruntă cu mai multe acuzații grave în țara noastră

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri