La Piața Obor nu mai vii doar pentru roșii românești, cartofi din Dâmbovița sau mere de Voinești. Dacă te abați câțiva pași de la tarabele clasice, intri într-o altă lume. Una în care miroase a ghimbir proaspăt, a sos fermentat și a condimente necunoscute. Un colț de Asia, compact, colorat și surprinzător, la zece minute de metrou.
Scorțișoara care nu seamănă cu scorțișoara
Primul șoc vine de la ceva aparent banal. Scorțișoara. Se vinde la vrac sau în pungi de un kilogram și jumătate, iar batoanele sunt mari, groase, intens parfumate, notează Antena 3. Nimic din ce găsești în supermarketurile obișnuite. Mirosul este mai cald, mai adânc, aproape floral.
În jur, rafturile sunt pline cu legume pe care nu le-ai văzut niciodată. Pachete cu „prafuri magice” numite masala. Borcane cu murături care miros a mango, muștar și soare. Sosuri fermentate care pot schimba complet un pilaf banal. Carne halal. Pești aduși cu vaporul și avionul, împachetați în munți de gheață, direct din Bangladesh.
„Și românii cumpără. Noi le explicăm”
Jasmine, vânzătoare din Bangladesh, zâmbește calm. „Și românii cumpără de la noi. Dacă nu știu la ce folosim un condiment sau o legumă, le explicăm. De obicei, noi gătim legumele cu ghimbir, usturoi, ulei de susan, frunze de coriandru. Pentru gust, mai pui și sos de pește. E foarte bun.”
Cartoful verde din India și vedetele mucilaginoase
Într-o ladă neagră stă parwalul. Mic, verde, oval. În India e cunoscut drept „cartoful verde”. Are gust delicat și se gătește în zeci de variante: umplut, prăjit, în curry sau în celebrul „Aloo Potol dalna”, o mâncare bengaleză cu sos gros.
Lângă el sunt bamele, okra. Vedetele mucilaginoase care îngroașă sosurile pe jumătate de planetă. Dacă vrei să eviți textura lipicioasă, le prăjești rapid sau le gătești cu ceva acrișor, cum ar fi lămâia.
Mai departe, vinetele asiatice: lungi, subțiri, mov, cu coajă fină și aproape fără semințe. Se prăjesc repede, merg la wok, în curry sau chiar în zacuscă.
Lufa, leguma care devine burete de baie
Într-un colț special apare lufa. Cât timp e tânără, se gătește ca un dovlecel asiatic. În stare matură, devine burete natural de baie. Tocăniță și exfoliere, același produs. Asia joacă clar într-o altă ligă.
Fructe acre, dulci și ciudat de sănătoase
Într-o ladă stau fructe mici, verzi. „Amla”, spune vânzătorul. „Foarte multă vitamina C. Bun pentru ten.”
Amla, agrișa indiană, este acră, intensă. Se folosește în murături, chutney, gemuri, smoothie-uri și uleiuri pentru păr.
Lângă ea: mango copt, pară asiatică.
„Mango asiatic e mai dulce. Românii îl cumpără, chiar dacă e mai scump.”
Rădăcini care nu se mănâncă crude
Taro arată ca un cartof exotic. Se gătește, devine cremos și ușor dulce. Bun în piureuri, supe, chipsuri sau deserturi. Cassava, o altă rădăcină tropicală, este baza tapioca, dar nu se mănâncă crudă. După fierbere însă, e lăudată ca fiind delicioasă.
Nu lipsește nici daikon, ridichea albă lungă, prezentă în supe, salate, murături și sushi.
Condimentele care fac diferența
Bucătăria asiatică începe cu usturoi, ghimbir, ceapă, ardei iute verde și masala.
Aflăm ce este panch puran: cinci semințe – chimion, fenicul, muștar, kalonji, schinduf – puse în ulei încins. De aici începe orice poveste bengaleză.
Rezala masala este un amestec „regal”, cu cardamom, mac, scorțișoară, ceapă prăjită și fistic. Delicat, aromat, fără iute.
Kasuri methi, frunzele uscate de schinduf, sunt ingredientul secret din butter chicken și dal makhani. „Transformă tot”, spune Jasmine, sfărâmându-le între degete.
Peștii care vin din copilărie
Raionul de pește pare desprins din altă țară. Transporturile vin din Bangladesh în circa zece zile, cu vaporul până în Italia, apoi cu avionul. Cost: aproximativ 2.000 de euro per transport.
„Îi aducem pentru că oamenilor le mai trece dorul de casă”, spune unul dintre angajați.
Rohu este vedeta. Pește premium al bucătăriei sud-asiatice, din familia crapului, pescuit în bazinul fluviului Gange. Carnea e albă, gustoasă, cererea mare. Un exemplar sare de 300 de lei.
Se gătește cel mai des în „machh kasundi”, cu muștar, ceapă, ardei iute, ghimbir și usturoi, uneori în frunze de bananier.
Lângă el: keski, pești mici pentru chipsuri, shing pentru curry-uri, rutsada pentru prăjit și crapul koi – nu decorativ, ci de mâncat.
De la Obor, direct în Coreea și Japonia
Într-un magazin din centrul Bucureștiului, Asia continuă. „Din frigiderul nostru nu lipsește kimchi”, spune Alexandra Ifrim.
Rafturile sunt pline de gochujang, pastă fermentată dulce-picantă, ssamjang pentru grătare coreene, doenjang pentru tocănițe. Uleiul de susan prăjit vine în sticle mici, dar e extrem de aromat.
Tofu-ul japonez e mai fin decât cel din supermarketurile românești. Există variante pentru supe, prăjit sau găluște. Pentru cei care evită glutenul, sunt tăiței din cartof dulce sau konjac, aproape fără calorii.
La final, soju și sake. Și, lângă ele, leacuri anti-mahmureală. Tradiția merge până la capăt.
Un București care se schimbă discret
Piața Obor nu mai este doar piață. Este un nod cultural. Un loc unde gusturile se amestecă, iar bucătăria devine limbaj comun. Pentru unii, e nostalgie. Pentru alții, descoperire. Pentru oraș, e un semn clar că lumea mare a ajuns, definitiv, la tarabă.
