Conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 4,42 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 32% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior
„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)”, se menţionează în raport. Potrivit sursei citate, valoarea contribuţiilor virate în luna octombrie a fost de 52,9 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 158 de lei. La finalul lunii octombrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,914 miliarde de lei, respectiv 65,9%, informează Agerpres.
Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,101 miliarde de lei (24,9%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 161,128 milioane de lei, respectiv 3,6% din totalul activelor, iar depozitele cu 117,795 milioane lei (2,7%).
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 695.554 de participanţi în octombrie 2023.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.
ASF: Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 4,42 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 32%
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



