Potrivit unui comunicat de presă transmis Redacției Bugetul.ro, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat pe www.asfromania.ro ghidul destinat clienților și păgubiților Carpatica Asig, societate de asigurări căreia i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare ca urmare a constatării insolvenţei.
Publicaţia include un set de întrebări şi răspunsuri pentru situaţii cu care se pot confrunta cei care dețin o poliță la societatea Carpatica Asig sau cei care au suferit o daună provocată de un asigurat al societății.
Printre cele mai importante teme prezentate în cadrul ghidului se numără: măsurile de protecție pentru consumatori în cazul declarării falimentului Carpatica, valabilitatea polițelor de asigurare încheiate la Carpatica, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, termenele pe care asiguraţii/păgubiţii Carpatica Asig trebuie să le aibă în vedere etc.
De asemenea, consumatorii pot afla care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru a recupera creanţa de asigurare, cum poate fi denunţată o poliţă încheiată la Carpatica Asig şi cum trebuie formulată o cerere către FGA.
Ghidul, care poate fi consultat pe site-ul ASF - aici, face parte din seria de proiecte iniţiate de către ASF care sunt menite să contribuie la o mai bună informare şi protecţie a consumatorului de servicii financiare non-bancare.
ASF a publicat Ghidul pentru consumatori - Carpatica Asig
Autor: Redactia bugetul.ro
Publicat: 23-08-2016 16:22
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



