Moartea legendarului actor Alain Delon a provocat tristețe în întreaga lume. Una dintre ultimele sale dorințe a fost de a fi înmormântat alături de câinele său, care ar fi trebui însă eutanasiat. Cererea marelui actor l-a revoltat la culme pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Prin intermediul rețelelor de socializare, CTP l-a criticat dur pe Alain Delon pentru atitudinea sa plină de „grandomanie și cruzime”.
Marele actor francez Alain Delon a decedat duminică, 18 august 2024, la vârsta de 88 de ani. Vestea a produs un val de tristețe, dispariția legendarului actor fiind deplânsă de toată lumea.
Una dintre ultimele dorințe ale lui Alain Delon a fost de a fi înmormântat alături de câinele său Loubo, un ciobănesc belgian în vârstă de 10 ani. Pentru asta, familia actorului ar fi trebuit să eutanasieze patrupedul. Dorința bizară a actorului a stârnit controverse, activiștii pentru drepturile animalelor exprimându-și imediat îngrijorarea.
Ultima dorință a lui Alain Delon l-a înfuriat pe CTP
Dorința lui Alain Delon a provocat și indignarea jurnalistului Cristian Tudor Popescu, care a postat un mesaj vehement prin intermediul rețelelor de socializare. Gazetarul a criticat dur dorința lui Alain Delon de a avea animalul său de companie eutanasiat și înmormântat alături de el. CTP a descris acest gest ca fiind o manifestare de „grandomanie și cruzime”.
„Despre morți, numai de bine. Dar despre câini? N-am scris nimic despre Alain Delon, la decesul său. Motivul: departe de a-l considera un mare actor, franțuzul e pentru mine o „față”, pe care și-a transportat-o dintr-un film în altul. Singurul lui rol care mi-a rămas în memoria artistic-afectivă este cel din „Rocco și frații săi”, unde e suprapus cu sine.
Însă nu mai pot să tac după ce „Zorro” a lăsat cu limbă de moarte ca „dragul” său câine Loubo „dacă voi muri înaintea lui, îi cer veterinarului să ne trimită dincolo împreună. Să-i dea somnul de veci în brațele mele”. Carevasăzică, când mor, omorâți și câinele și îngropați-ne împreună”, a scris gazetarul pe rețelel de socializare.
„N-aș fi vrut să cunosc un asemenea om!”
Totuși, Cristian Tudor Popescu a salutat atitudinea familiei lui Alain Delon, care a decis să nu urmeze dorința actorului și a ales să nu eutanasieze câinele. În plus, jurnalistul a subliniat că nu ar fi vrut să-l cunoască pe Alain Delon, care prin dorința sa finală „amintește de șefii troglodiți ai preistoriei și istoriei antice”.
Mai mult, gazetarul a comparat atitudinea lui Alain Delon cu practicile primitive, susținând că dorința actorului de a=l avea pe câinele său înmormântat alături de el reflectă o mentalitate barbară și arhaică.
„Din fericire, familia a refuzat să-i îndeplinească dorința criminală și Loubo va trăi până va muri de moarte bună. Delon a vrut câinele ca animal psihopomp, care să-l însoțească în moarte. Atitudinea lui amintește de șefii troglodiți ai preistoriei și istoriei antice, care erau înmormântați împreună cu câinii, caii, servitorii și femeile lor, ca să-și țină rangul și pe lumea ailaltă. Grandomanie și cruzime.
Pe „alendelon” doar l-am văzut, nu l-am cunoscut. Dar nici n-aș fi vrut să cunosc un asemenea om. În cultura populară românească se spune că, în loc de suflet, câinele are un abur. Delon a avut niște fum negru”, a conchis gazetarul.


















