Scandalul terenurilor BNR se amplifică. După ce Banca Națională a încheiat un protocol cu Ministerul Turismului și Sportului, în urma căruia terenurile BNR ar intra în posesia instituției bancare, senatorul PNL, Daniel Zamfir a luat foc. Acesta susține că protocolul este ilegal, şi acuză Oficiul de Cadastru că, la insistenţele BNR, a nesocotit o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Zamfir continuă atacul şi acuză Banca Naţională de tentativă de fraudă. Un atac la fel de dur a venit din partea senatorului PNL şi la adresa premierului Tudose, pe care îl acuză că-l "acoperă" pe Isărescu în acest caz.
"Este un protocol neacoperit de lege şi am aici documentele care evidenţiază acest lucru. Avem draftul de protocol care la punctul 2 spunea că Ministerul Tineretului şi Sportului redă în proprietatea BNR respectivele terenuri. Era draftul plecat în 91 spre a fi semnat. În iunie se semnează protocolul şi lipseşte fraza respectivă. Acel protocol a fost ilegal. (...) Asta probează reaua credinţă a BNR. Un control al Ministerului de Finanţe în 1992 confirmă că protocvolul a fost încheiat ilegal. BNR, ştiind foarte bine, încearcă demersuri de intrare în posesie a terenurilor şi solicită în 2001 la Primaria Capitalei, care respinge. Ajunge în instanţă şi ÎCCJ, definitiv şi irevocabil, stabileşte că patrimoniul BNR nu mai are relevanţă pentru că statul roman a preluat tot activul din perioada comunistă. Este decizia ÎCCJ. (...) Ce se întâmplă în 2015? Din păcate, într-un mod suspect, Oficiul de Cadastru, caz unic, intabulează 9,7 ha de teren în baza actelor din 1946. Oficiul de cadastru a nesocotit decizia ÎCCJ şi a intabulat fără ca BNR să probeze continuitatea proprietăţii. Premierul Tudose ştie acest lucru şi îl acoperă pe Isărescu. Ştiţi ce mai ştia?Ştia că în trecut, atât premierului Ponta şi lui Cioloş, Isărescu le solicitase milioane de euro pentru 1,6 ha din Progresu. Invocă BNR un raport de evaluare pe care nu l-am văzut niciodată, deşi am solicitat să fie trimis la comisie.(...) Prin acest decret de expropriere, terenul trece în posesia Ministerului Tineretului şi Sportului. Niciodată terenul pe care e construită arena de tenis nu a fost al BNR. Şi lucrul ăsta îl ştie Tudose şi nu a făcut nimic.Dar vă spun ce face BNR în continuare: BNR promovează un proiect de lege prin care vrea ca Parlamentul să-i legalizeze acum toate matrapazlâcurile astea. Proiectul de lege e o tentativă de fraudă, pentru că BNR nu numai că nu e proprietarul terenurilor, dar nu are nici măcar drept de administrare.", a declarat senatorul Daniel Zamfir. potrivit stiripesurse.ro.
Un atac dur a lansat şi omul de afaceri Ion Ţiriac, prezent la dezbateri.
"Sunt fapte constatabile undeva. Nu cu rea voinţă, cu prostie nu îmi permit eu să spun, dar ei au fost puşi acolo să se ocupe de bănci, de valoarea banului. Banca Centrală Europeană spune terminaţi cu businessul. Nu vrem nimic. Proprietatea se întoarce cui i se cuvine: statului. Iar apoi putem vedea dacă putem face ceva să rămână ceva folositor.", a declarat Ţiriac.
Vezi și Lovitură pentru Halep! Sponsorul Adidas renunță la ea – motivul este incredibil
Ce pensie încasează lunar socrul Princepelui Nicolae
Rușine! Deputatul PSD care a cerut ca Regele Mihai să fie declarat persoana non grata
Atac dur la adresa BNR și a premierului Tudose: Un senator acuză Banca Naţională de TENTATIVĂ DE FRAUDĂ
Trending

27 sepPolitica
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, posibil viitorul premier al țării. Cei doi au aniversat recent un deceniu de la nuntă

27 sepActual
Când trebuie să pui anvelopele de iarnă, de fapt. Precizările făcute de RAR pe care orice șofer din România trebuie să le știe, ca să nu ia amendă

27 sepHoroscop
Horoscop lunar octombrie 2026. Previziuni complete pentru zodie și pentru ascendent

27 sepSocial
Cât costă o nuntă în România în 2026. Buget real pentru 100 de invitați și cum să economisești

27 sepEntertainment
Horoscop săptămânal 28 septembrie - 4 octombrie. Cele 3 zodii care vor avea mare ghinion pe plan financiar

27 sepEntertainment
Pensii octombrie 2026. Când vor fi virați banii pe card pentru seniorii țării, mai bine de jumătate dintre vârstnici primesc sumele în cont bancar

27 sepSocial
Cum funcționează sistemul e-Sigur pentru șoferi. Amenzi automate și cum le conștești corect

27 sepEconomie
Stilourile românești care au cucerit întreaga lume, dar pe care prea puțini din țară le cunosc. Cine se află în spatele brandului Poenari

27 sepEconomie
România, pârâtă la CE pentru un mega-proiect. Autoritățile cer să fie oprite imediat lucrările de pe domeniul schiabil

27 sepPolitica
Proteste în 15 orașe din Germania, după măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Merz. Reformele care au revoltat populația
Articole Similare

19 minute în urmăEconomie
Scenariul în care TVA-ul ar putea reveni la 19%. A fost mărit la 21% în mandatul lui Ilie Bolojan, chiar dacă Nicușor Dan nu a fost de acord

circa 1 oră în urmăEconomie
CE dă 710 milioane de euro pentru țările care au nevoie de sprijin, în criză. Zonele în care vor ajunge banii europeni, ce condiții trebuie să îndeplinească

circa 1 oră în urmăEconomie
Produsele de lux de la Gucci, Made in China. Unul dintre cele mai populare branduri de pe piața internațională face o mișcare îndrăzneață

circa 2 ore în urmăEconomie
Se schimbă regulile pentru trotinetele electrice din București. Persoanele cărora le va fi interzis să mai închirieze, chiar dacă au bani

07:30Economie



