Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a făcut show în Parlament! Șeful PSD l-a atacat dur pe președintele României, Klaus Iohannis.
Dragnea l-a comparta pe șeful statului cu un „șef de clan, un șef de grup organizat cu toate acțiunile întreprinse în perioada când a fost primar”.
„A gasit-o un localnic din Sibiu, care a dat-o unui prieten altui prieten. Sunt niște stick-uri pe care o să vi le oferim. Am văzut cu toții că deși există jurnaliști care fac dezvăluiri, unele chiar cutremurătoare, chiar bine documentate, cu privire la activitatea posibil infracțională a președintelui Iohannis. Aceste știri ori nu se prezintă, ori mor repede. Am zis să le reiau eu. Cred că românii au un drept legitim să știe cine e și ce a făcut acest personaj. E o imagine falsă, un personaj de carton, pus în vitrină de statul paralel. Mulți procurori l-au descris ca un șef de clan, un șef de grup organizat cu toate acțiunile întreprinse în perioada când a fost primar”, a afirmat Dragnea.
De asemenea, Liviu Dragnea a precizat că președintele Iohannis a avut 17 dosare penale.
Vezi și Vești uriașe! Cine ar putea beneficia de al 13-lea salariu în luna decembrie – Milioane de angajați sunt vizați
Atenție, șoferi! Vor apărea schimbări pentru carburanții din România – Care sunt cerințele Parlamentului European
Vești bune pentru acești angajați! Iată cum ar putea ieși mai devreme la pensie
Atac fără precedent la adresa lui Klaus Iohannis! Liviu Dragnea, show total în Parlament!
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



