Atenție! Ce se face și NU se face în Săptămâna Patimilor

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 10-04-2017 19:10

Actualizat: 10-04-2017 19:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Oficial, astăzi am intrat în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. Începând cu această seară, preoții vor oficia în fiecare seară Deniile.


Este o perioadă a pocăinței și a apropierii față de Iisus Hristos. În Lunea Mare femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casă că să iasă toate relele de peste iarnă, se varuiește și se spală.


Apoi, marțea este ziua în care gospodinele aspiră, dau cu mătura, spăla geamurile și fac treburile cele mai grele din gospodărie, informează
kfetele.ro


De reținut este faptul că Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi la câmp sau când se mai spăla și calcă.


În Joia Mare se pomenesc morții, se merge la biserică pentru a împarți colaci de post, vin, miere și fructe. În această perioadă se fac copturile pentru Paște: pâinea, pasca și cozonacul. De asemenea, se vopsec și ouăle.

Vinerea Mare este destinată postului negru. Așadar, nu se face treabă sau mâncare.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mielul și fac ultimele pregătiri pentru masă. Se scot hainele noi pentru Înviere și seara se vopsesc ouăle, dacă nu au fost pictate în Joia Mare.

Vezi și Surprinzător! Cine este „mâna dreaptă” a lui Kovesi în DNA și ce avere are

De necrezut! Cât de bogat este de fapt iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner


Alertă! Cum poți fi INTERCEPTAT și spionat cu ajutorul televizorului

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri