România a înregistrat un deficit bugetar de 0,54% din PIB, în primul trimestru din acest an, în creștere cu 0,07 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2018, reiese din datele publicate, joi, de Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel, a ajuns la 5,47 miliarde lei, fiind mai mare cu peste 1 miliard de lei, în termeni nominali. De remarcat sunt investițiile, care au scăzut cu 823 milioane lei, la 3,2 miliarde lei. Pe înțelesul tuturor, statul a cheltuit mai mult decât a încasat, așa că restul consumului s-a realizat pe datorie.
Potrivit MFP, veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 74,7 miliarde lei, reprezentând 7,3% din PIB, comparativ cu 7% din PIB în anul 2018. Procentual, veniturile au fost cu 12,5% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.
Se înregistrează creșteri comparativ cu primul trimestru al anului precedent în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+21,9%), accize (+16,8%), TVA (+14,8).
Confom Ministerului, încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 14,8% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 15,3 miliarde lei.
Încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 8%.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 16% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 3,8 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 80,2 miliarde lei, cu 13,2% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 25,7% mai mari față de cele realizate în primele trei luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 18% față de primele trei luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.
Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 15,5%.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 4,9 miliarde lei, informează hotnews.ro
Vești uriașe pentru o categorie de angajați! De ce beneficiu veți avea parte începand de luna aceasta
E oficial! Iată ce vor primi sute de angajați
Atenție! Vești pentru românii care au dobândit un bun prin uzucapiune
Atenție! Ce se întâmplă cu deficitul și investițiile din primul trimestru
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



