Potrivit unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, valoarea voucherelor de vacanțăemise în primele opt luni ale acestui an, a ajuns la peste 223 milioane de euro.
În august 2018, valoarea voucherelor s-a ridicat la 17,1 milioane de euro, fiind emise aproximativ 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro.
În luna iunie 2018 s-au emis vouchere în valoare de 125 de milioane de euro.
Voucherele de vacanţă pe suport electronic, a căror folosire reduce considerabil birocraţia întregului proces, reprezintă numai aproximativ 10% din numărul total al celor emise între ianuarie şi august. Numărul acestora, 850.000, este însă de 11 ori mai mare faţă 2017, potrivit romaniatv.net.
Reprezentanții ANAT recomandă alegerea vacanțelor în perioada timpurie, pentru a beneficia de oferte.
"Proprietarii lor ar putea profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie şi martie, în care îşi pot alege vacanţa potrivită dintr-o multitudine de oferte care au şi reducere", spun aceştia.
Valabilitatea voucherelor de vacanţă este de un an de zile. Cei care le-au primit în acest an şi nu le-au valorificat deocamdată le pot folosi pentru vacanţe în timpul iernii şi chiar vara viitoare, dacă sunt cumpărate din timp. Mai multe agenţii de turism au lansat deja pachete de vacanţă cu transport, cazare, servicii de masa, tratament şi alte servicii asociate pentru vara viitoare.
Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009.
Voucherele de vacanţă sunt emise de companiile de tichete valorice Up Romania, Edenred şi Sodexo Pass.
Atenție! Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță după 8 luni
Trending

26 marActual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

26 marActual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

26 marActual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

26 marActual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

26 marActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



