Atenție la capcane! Ultima schemă de fraudare folosește identitatea vizuală Netflix

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 22-07-2022 16:45

Actualizat: 22-07-2022 15:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Directoratul Național de Securitate Cibernetică(DNSC) transmite o nouă atenționare într-o postare pe pagina oficială de facebook referitoare la noile metode de înșelăciune practicate de hoți. De această dată, infractorii se leagă de numele celebrului Netflix pentru a comite înșelăciuni.


 


 


 


 

"Atenție la astfel de mesaje false sosite pe e-mail, în care clienți ai anumitor servicii, precum cei ai Netflix, sunt alertați despre faptul că trebuie să-și valideze încă o dată detaliile de card pentru a păstra subscripția la serviciu!

Mesajul în limba engleză este transmis de pe un domeniu din Olanda și nu are nicio legătură cu compania Netflix. Accesarea link-ului redirecționează potențiala victimă către un site de phishing.

?? Pentru a antrena utilizatorii din România să identifice și să evite cele mai întâlnite amenințări din mediul online la adresa utilizatorului obișnuit, DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro. Acesta este un instrument folositor utilizatorilor de toate vârstele, pe care îl pot folosi pentru a-și îmbunătăți și perfecționa frecvent rutina esențială de securitate cibernetică", transmite DNSC pe facebook
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri