Atenție, pensionari! Când se dau pensiile în luna mai

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 03-05-2023 10:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În luna aprilie, pensionarii și-au primit pensiile mai devreme, pentru a avea timp să pregătească masa de Paște, după cum a dezvăluit, la acea vreme, în exclusivitate pentru Bugetul.ro, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi.


În luna mai, însă, se revine la programul normal. Ca atare, pensiile vor fi virate pe cardurile pensionarilor în data de 12 mai, dar nu mai târziu de 13 mai.


Amintim că luna trecută pensionarii și-au primit pensiile pe card până în data de 10 aprilie 2023. De asemenea, pensiile au fost distribuite, prin Poștă, până în data de 11 aprilie.

Când va veni poștașul în luna mai


În această lună, poștașul va livra pensiile beneficiarilor în perioada 1-15 mai.

Lunar, pensiile se achită pe card „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”, conform informațiilor transmise de Casa de Pensii.

Mai mult, lunar, poștașii livrează pensiile la domiciliul beneficiarilor în perioada 1-15 a fiecărei luni.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri