Atenție români! Se dau amenzi pentru nerespectarea acestei prevederi

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 15-10-2023 16:15

Actualizat: 15-10-2023 15:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Românii care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin, riscă să fie amendați.


 


 


Începând cu 10 iunie 2023, s-au implementat noi reguli pentru cetățenii români care au o adresă de locuit diferită de cea înscrisă în buletin. Aceste persoane sunt acum obligate, conform legislației, să-și actualizeze adresa în termen de 15 zile de la schimbare. În caz contrar, riscă să fie sancționați cu amenzi. În plus, aceștia trebuie să încheie un contract de comodat sau de închiriere cu proprietarului imobilului unde locuiesc.


„Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se arată în noua modificare de lege.

Cei care nu respectă legea vor fi nevoiți să plătească amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei. Potrivit legii, românii aflați în această situație au obligația de a cere eliberarea unui nou act de identitate, în termen de 15 zile, scrie dcnews.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri