”Măsura, care va fi în vigoare temporar, va asigura o abordare de tip preventiv, stimulativ şi nu de sancţionare a operatorului economic de la prima abatere. Organele de control vor analiza situaţia fiecărui contribuabil în parte, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic, vor aplica avertismentul şi vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcţie de constatări”, se arată în comunicat.
ANAF şi Ministerul de Interne vor analiza, în timpul controlului, situaţia de fapt a comerciantului, pot constata anumite situaţii şi pot proceda în consecinţă.
Astfel, dacă acesta este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, organul de control nu aplică sancţiuni. Dacă acesta este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar nu este fiscalizat şi instalat, inspectorii aplică avertismentul şi stabilesc un termen de instalare foarte scurt.
În cazul în care comerciantul nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piaţă aparate corespunzătoare activităţii acestuia, organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen scurt de dotare.
Dacă nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piaţă aparate şi a făcut comandă la distribuitorul autorizat, organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen de dotare şi fiscalizare scurt.
În cazul în care acesta nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic şi nu există pe piaţă aparate de marcat cu jurnal electronic pentru activitatea sa, inspectorii aplică avertismentul şi stabilesc în planul de remediere un termen mai lung de dotare, de exemplu 90 de zile.
”Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituţia publică cu atribuţii de control are obligaţia să reia controlul, iar în situaţia în care se constată neîndeplinirea obligaţiilor legale în termenul acordat, se aplică sancţiunile prevăzute de OUG nr. 28/1999”, se arată în comunicat.
Ministerul atrage atenţia asupra necesităţii ca toate entităţile implicate în acest proces să intensifice demersurile pentru finalizarea avizării tehnice, a fiscalizării, instalării şi punerii în exploatare a noilor aparate de marcat, această măsură legislativă fiind ultimul sprijin care poate fi acordat în perioada de implementare.
Vezi și Averea NEDECLARATĂ a lui Darius Vâlcov! Cât de bogat ar fi, de fapt, consilierul premierului
Un nou mega-tun a fost dat de cel mai bogat român! Suma colosală pe care o va încasa Ion Țiriac
Apare un nou lanț de magazine în România: Cine a intrat în forță pe piața locală


















