”Uzine de prim-ajutor”. Aşa denumesc salariaţii de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF) noile salvări primite ieri. Şoferii şi asistentele au luat în primire, cu aplauze, primele zece maşini din cele 106 cumpărate de Primăria Capitalei.
Cele 106 ambulanţe sunt împărţite astfel: 89 de tip B (cu asistentă) pentru acordarea primului ajutor medical calificat sau de urgenţă şi 17 de tip C (cu medic), adevărate laboratoare de terapie intensivă pe roţi. Primele zece maşini sosite ieri sunt din primul tip şi costă aproape 90.000 de euro bucata, dar diferenţa faţă de cele deţinute acum de SABIF este mare, potrivit celor care le-au luat în primire.
”Targa este mai comodă, poate suporta 210 kilograme, în loc de 170 de kilograme, ca până acum. O altă noutate este faptul că intervenţia şi transportul pacientului vor fi filmate, ambulanţa având acum o cameră în compartimentul din spate”, ne descrie Lia, o asistentă care îşi verifica maşina luată în primire. În dotarea maşinii există, printre altele, un aspirator de secreţii şi aparate ultramoderne pentru interpretarea ritmului cardiac. Vehiculele sunt mult mai uşor de condus, mai silenţioase şi cu motoare mai puternice. ”Maşinile vor intra pe traseu începând de luni, 4 decembrie”, a anunţat primarul Gabriela Firea.
”Avem în prezent în dotare 108 maşini, 80 la sută dintre ele având depăşită durata de folosinţă”, a povestit directorul Alis Grasu. Ea a dezvăluit că, în ultimii trei ani, instituţia pe care o conduce a primit o singură salvare nouă, scrie Click!.
Maşinile sunt marca Volkswagen, iar valoarea totală a acestui contract este de 8,7 milioane de euro, din care 4,6 milioane de euro provin din dividendele cuvenite Primăriei Capitalei din contractul cu Apa Nova. Celelalte 4,1 milioane de euro provin din bugetul propriu.
Citește și:
ANAF face anunțul! Toți românii sunt vizați! Ce se va întâmpla din 2019
Se aplică de azi! Veștim importante pentru acești români! Cine se poate pensiona mai devreme
Exclusiv Sute de români așteaptă bani de 1 Decembrie! Cine ar putea primi o sumă importantă de Ziua Națională
Au ajuns ambulanțele de mii de euro. Câți bani s-au dat pe acestea
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



