Autoturismele ecologice au ajuns să fie cele mai vândute masini în România. În primele șapte luni ale anului, ponderea autoturismelor ecologice în vânzările auto totale a ajuns la 2,5%, marcând o creștere semnificativă față de anul 2017.
În perioada ianuarie- iulie, s-au comercializat 1754 de autoturisme hibrid plug-in și 485 electrice 100%.
Potrivit APIA, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie - iulie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 156 de unităţi, urmat de BMW (90 de exemplare), smart (73), Renault (51), Mercedes Benz (28), Kia (20), Volvo (19), Porsche (14), Mitsubishi (12) şi Audi (9).
"Aceste date demonstrează, în mod evident, interesul tot mai mare al persoanelor juridice şi fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susţinute corespunzător (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), vor deveni tot mai prezente în trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile oraşe", sunt de părere oficialii APIA.
Ministerul de resort, a estimat că, în 2018, românii vor cumpara prin programul Rabla Plus, 2000 de mașini electrice, scrie agerpres.ro
Citește și:
EXCLUSIV! Pe cine vede Ecaterina Andronescu ca viitor premier și cine decide posibilul înlocuitor al lui Liviu Dragnea în fruntea PSD
De mâine se aplică această lege! Toți conducătorii auto din România vor avea acest drept
EXCLUSIV! Ecaterina Andronescu „atacă” subiectul momentului! Atuul pe care îl are în războiul cu Liviu Dragnea


















