Au apărut, în România, abonamentele medicale care nu sunt dedicate oamenilor, iar aceste servicii au devenit foarte căutate de iubitorii de animale, deşi preţurile sunt mari

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 25-08-2025 13:02

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Iubitorii de animale din România au încheiat abonamente medicale special dedicate patrupedului lor. Acest gen de servicii a câştigat clienţi în ţara noastră.

Mulți preferă să plătească lunar o sumă fixă pentru sănătatea câinilor sau a pisicilor în loc să fie luați prin surprindere de costurile mari ale unor intervenții.

Citiţi şi: Brokerii, noua țintă a Guvernului Bolojan. Impozitul pentru câștigurile de la bursă va fi majorat, iar investitorii se gândesc deja la relocarea în alte țări

Şi spitalele veterinare s-au înmulțit

De altfel, și spitalele veterinare s-au înmulțit, având în vedere că țara noastră se clasează pe locul 1 în Europa la numărul de pisici din gospodării și pe 3 la numărul de câini. Animalele de companie fac parte din familie. Stăpânii le oferă ce e mai bun și sunt dispuși să renunțe la propriile cheltuieli pentru a le asigura sănătatea.

Un abonament medical veterinar poate fi între câteva zeci și câteva sute de lei pe lună și include consultații de rutină, vaccinuri, analize și chiar reduceri la operații, anunţă sursa Pro TV.

Cât costă serviciile medicale pentru animale:

  • Un RMN pentru pisică pornește de la 1200 și poate ajunge la 2000 de lei,

  • o ecografie costă între 150 și 300 de lei,

  • se adaugă și costurile de spitalizare și terapie intensivă, între 100 și 350 de lei pe zi.

„Asiguratorul pune la dispoziție 5000 de lei pentru două evenimente pe an, iar proprietarul plătește 325 de lei pe an. Nu mai ești nevoit să iei decizii sub presiunea banilor și a timpului”, a afirmat Andreea Guda, medic veterinar.

Şi abonamentele medicale pentru oameni, creștere de 20%

Sistemul medical, unul de încredere pentru români

Un sondaj realizat de eJobs arată că românii consideră sistemul medical, sectorul public, industria alimentară și cea farmaceutică drept cele mai stabile domenii pentru locuri de muncă în perioade de criză, în timp ce turismul, imobiliarele, asigurările și HoReCa se află la coada clasamentului.

„Vedem tot mai pregnantă la candidați această nevoie de stabilitate atunci când își caută un job. Ei au nevoie să știe că angajatorul le oferă siguranța unui loc de muncă pentru o perioadă îndelungată de timp și că nu există riscul de a rămâne fără venituri, mai ales în acest context”, a declarat Ana Călugăru, Head of Communications la eJobs.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri