Au fost date cărțile pe față! Ce prioritate are Ministerul Finanțelor

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 07-06-2018 14:29

Actualizat: 07-06-2018 14:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Finanțelor Publice, la conducerea căruia se află Eugen Orlando Teodorovici, a dat cărțile pe față. MFP a dezvăluit ce prioritate are.


Conform unui comunicat al instituției, o prioritate a Ministerului Finanţelor Publice este asigurarea unui spaţiu fiscal optim pentru stimularea investiţiilor publice prin creşterea eficienţei managementului fiscalităţii.


„O prioritate a Ministerului Finanţelor Publice (MFP) este asigurarea unui spaţiu fiscal optim pentru stimularea investiţiilor publice prin creşterea eficienţei managementului fiscalităţii. Asigurarea veniturilor bugetare se va realiza prin reformarea sistemului de administrare fiscală şi construirea unei infrastructuri informatice adecvată bazelor de date fiscale şi administrării veniturilor. Pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, s-a pus bazele unui sistem centralizat de achiziţii publice şi se va operaţionaliza în cadrul Ministerului Finanţelor Publice un departament de analiză a cheltuielilor”, precizează MFP.


Politica fiscală va prioritiza cheltuielile de capital, iar deficitul bugetar va fi menţinut în cadrul regulilor fiscale ale UE. Strategia pe termen mediu prevede scăderea deficitului bugetar ESA de la 2,95% din PIB în 2018, la 1,45% în 2021. În acelaşi timp, Guvernul a decis menţinerea la 1% a obiectivului pe termen mediu pentru deficitul structural, informează
Agerpres.


„Datoria publică de doar 36,8% din PIB înregistrată la nivelul sfârşitul anului 2017(conform legislaţiei naţionale fără finanţare temporară) este sustenabilă şi va rămâne sub 60% în toate scenariile de stres analizate. Este important de menţionat faptul că la nivelul datoriei publice la 31 decembrie 2017 a fost de 35% din PIB (conform metodologiei UE)", se precizează în comunicat.

Potrivit Ministerului Finanţelor, pe termen mediu, creşterea economică se va menţine într-un ritm robust, iar poziţia externă va fi sustenabilă.

„Pentru al treilea an consecutiv creşterea economică a accelerat până la 6,9% în 2017, iar nivelul de ocupare a forţei de muncă a crescut peste nivelul anterior crizei. Măsurile economice transparente şi predictibile, menite să crească venitul gospodăriilor şi să reducă impozitarea indirectă, au continuat să fie principalul motor al creşterii economice. Efectele propagate ale măsurilor de stimulare şi tendinţa ascendentă a creditului de consum vor susţine tendinţa crescătoare. În acelaşi timp, contribuţia formării brute de capital fix la creşterea PIB a trecut de la o valoarea negativă în anul 2016 la una pozitivă în 2017, pe seama redresării investiţiilor private", subliniază reprezentanţii de la Finanţe.

Vezi și Detalii despre averea șefului DIICOT! Ce salariu impresionant pierde Daniel Horodniceanu, dacă va fi schimbat din funcție

Procurorul-șef DIICOT, avertisment pentru Victor Ciutacu! „Să vedem dacă se merită”

Elena Udrea nu este cap de afiș pe site-ul Poliției Române! Ce infractor deosebit de periculos i-a luat faţa fostului ministru, pe pagina persoanelor urmărite – El a declanșat o implozie în DIICOT
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri