Au intrat 500 de lei pe carduri înainte de sărbători. Ministerul a făcut plata pentru copiii cu posibilități reduse

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 22-12-2024 11:07

Actualizat: 22-12-2024 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) continuă şi în acest an implementarea proiectului „Sprijin educaţional pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial”. Astfel, sute de mii de preșcolari și elevi din medii dezavantajate vor primi 500 de lei prin intermediul cardurilor educaționale. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aceste carduri vor fi încărcate începând de luni, 16 decembrie 2024.

Programul de sprijin pentru elevii din familii dezavantajate continuă în anul școlar 2024-2025, prin emiterea și distribuirea cardurilor educaționale în valoare de 500 de lei. Conform OUG nr. 83/2023, se acordă tichete sociale pe suport electronic pentru a sprijini educaţia copiilor dezavantajaţi timp de 4 ani, începând cu anul şcolar 2023 - 2024. Astfel, în acest an, aproximativ 650.000 de preşcolari şi elevi dezavantajaţi vor primi sprijin din partea statului. Cardurile educaționale pot fi folosite pentru achiziționarea de rechizite și haine.

Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aceste carduri educaționale vor fi încărcate începând de luni, 16 decembrie 2024 și îi vizează pe beneficiarii care nu au mai primit acest sprijin în anii anteriori. Noile carduri pentru anul școlar în curs au fost emise și distribuite încă din luna noiembrie, însă multe dintre ele nu au fost încărcate până acum.

„În data de 18 noiembrie 2024, va începe încărcarea cardurilor emise în anul şcolar anterior. Pentru preşcolarii şi elevii noi, care au dreptul la acest sprijin începând cu anul şcolar 2024-2025, tichetele sociale, în valoare de 500 lei, vor fi emise şi distribuite în perioada următoare”, a anunțat în urmă cu ceva timp ministrul Fondurilor Europene, Adtrian Câciu.

(VEZI ȘI: Țara din UE care oferă cele mai mari salarii la final de 2024. Unde se află România și care sunt lefurile puse la bătaie de companiile din țara noastră)

Au intrat banii pe cardurile pentru copiii defavorizați

În ultimii ani, numărul beneficiarilor acestui sprijin a crescut semnificativ. În timp ce în 2022 au fost distribuite 245.018 carduri în 10.115 unități școlare, anul trecut, numărul cardurilor emise aproape s-a dublat, ajungând la 527.108. Pentru anul școlar 2024-2025, potrivit estimărilor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), peste 650.000 de elevi și preșcolari vor beneficia de sprijinul de 500 de lei.

Sprijinul educațional oferit prin aceste carduri educaționale reprezintă o măsură esențială pentru familiile defavorizate. Totuși, întârzierile apărute în procesul de încărcare arată necesitatea unor mecanisme mai eficiente.

În ciuda faptului că MIPE nu a anunțat oficial un calendar când ar urma să fie încărcate noile carduri, șeful ISJ Dâmbovița, Valentin Stancu, a explicat că multe carduri educaționale încă nu au fost încărcate deoarece instituția mai face verificări suplimentare a CNP-urilor beneficiarilor.

„Sunt cazuri în care într-o familie dacă anul trecut beneficiar era tatăl, acum s-a depus cerere pe numele mamei și trebuie reverificate aceste CNP-uri”, a declarat Valentin Stancu.

(CITEȘTE ȘI: Pensionarii care rămân fără venituri dacă nu depun acest act în următoarele zile. Anunţ important de la Casa de Pensii pentru românii din străinătate)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri