Bugetul.ro vă prezintă astăzi un fragment din înregistrarea pe care o deținem, cu momentul în care recenzorul din cadrul Primăriei Sectorului 2 refuză să se legitimeze. Totodată, pentru ca instituțiile abilitate să o poată identifica pe doamna respectivă, vom prezenta și o fotografie cu aceasta.
Precizăm că doamna în cauză a avut, pe parcursul perioadei de recenzare, o atitudine sfidătoare. De asemenea, ea a vrut să completeze răspunsul la anumite întrebări, fără să se asigure că răspunsul este unul corect.
Probabil, de teama unei posibile plângeri, la finalul activității de recenzare, aceasta a refuzat să-și dezvăluie identitatea, deși, potrivit legislației în vigoare, „personalul de recensământ, corespunzător calității pe care o îndeplinește, are următoarele obligații generale: (...) să se identifice prin prezentarea legitimației care le atestă calitatea, pe toată perioada de recenzare”.
Mai mult, personalul de recensământ este obligat „să aibă o ținută decentă și un limbaj corespunzător, pe toată perioada de recenzare”, mai prevede legea.
Vă prezint dialogul de final pe care l-am avut cu recenzorul din cadrul Primăriei Sectorului 2:
Recenzor: Asta a fost tot.
Reporter: În regulă, îmi spuneți și mie cu cine am avut onoarea?
Recenzor: Nu!
Reporter: Cum NU?
Recenzor: Nu! Nu, nu este obligația mea să fac lucrul ăsta!
Reporter: Nu este obligația dumneavoastră?
Recenzor: Nu! Nu!
Reporter: Dar dumneavoastră sunteți angajat al Primăriei Sectorului 2 sau...
Recenzor: Am terminat.
Reporter: Cu ocazia...
Recenzor: Deci, am terminat ce am avut și vă invit afară.
Reporter: Ok.
https://youtu.be/DKx8VOuZjd4
Recenzorul din cadrul Primăriei Sectorului 2 care a refuzat să se legitimeze:
Spre deosebire de doamna care face obiectul acestui articol, colega acesteia a purtat legitimația în permanență.
Mai trebuie că, ulterior, după ora 16:00, am revenit la Primăria Sectorului 2, cu o copie xerox a Hotărârii de Guvern nr. 145/2022 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2020, acolo unde apar și „Obligațiile personalului de recensământ”.
Recenzorul care nu a dorit să se legitimeze nu mai era în instituție. Am găsit-o însă pe colega acesteia, care, în momentul în care i-am arătat prevederile HG nr. 145/2022, ne-a precizat că nu răspunde pentru colega dânsei. Pare-se că recenzorul respectiv terminase programul la ora 16:00.
Totodată, de la Primăria Sectorului 2, ni s-a comunicat să revenim luni, 1 august, pentru a afla cine era persoana în cauză.


















