Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a criticat proiectul de lege propus de Guvernul Ciucă privind pensiile speciale. Fostul judecător a insistat că nu pot fi recalculate pensiile aflate în plată spre a fi micșorate.
„Legea de modificare a Legii statutului magistraților a fost publicată în Monitorul Oficial în 16 noiembrie și azi vin și-o modifică, că Ordonanța asta modifică Legea privind statutul magistraților. Deci ei n-au știut atunci când au făcut legea, că nu e mult de atunci, două-trei luni… E ca și cu ăia care azi sapă șanțurile, mâine toarnă asfaltul și poimâine sapă iar”, a declarat Zegrean.
Acesta s-a referit apoi la articolul 3 din proiectul de lege, care prevede că „In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu aflate in plata se recalculeaza potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 303 din 2022 privind statutul judecatorilor și procurorilor”.
„Am citit textul. Cred că ei nu știu ce spun… În șase luni nu au cum să recalculeze toate pensiile. Recalcularea pensiilor s-au lăudat că o fac în trei luni și a durat cinci ani. Deci scriem legi ca să ne aflăm în treabă, dar tot e mai bine decât să le cumpărăm gata scrise de la Banca Mondială.
Am ajuns ca o țară pe ultimul loc în lume, nu din Europa, să cumpărăm legi gata făcute. E inadmisibil așa ceva! Mă refer la proiectul legii pensiilor, pe care l-au cumpărat de la Banca Mondială cu două milioane de euro.
Au luat legea făcută de PSD în 2017 și au lucrat pe ea. Nu puteam să facem noi și să ne rămână alea două milioane, să el dăm la necăjiți? Că tot așa se vorbește că trebuie să reducă pensiile mari, dar nimeni nu vorbește să se mărească pensiile mici. Asta e problema noastră? Să fim toți săraci sau să fim toți bogați? Cum ne-am dori?”, a mai spus fostul președinte CCR.
Zegrean insistă că nu pot fi recalculate pensiile aflate în plată
„Principala problemă și care nu știu cum o s-o justifice și nu cred că vom putea trece peste ea e recalcularea pensiilor magistraților aflate în plată, că nimeni nu permite așa ceva. În lume nu se permite așa ceva, o pensie aflată în plată să se recalculeze, să-ți dea mai puțin.
Au încercat ungurii acum ceva ani în urmă să-i scoată la pensie pe judecători la 62 de ani, să scape de ei să poată numi alții în funcțiile mari și s-au plâns la CJUE și i-au obligat pe unguri să anuleze legea și cât sunt ei de bățoși au anulat chestia asta. Știți care a fost motivarea CJUE? Acești magistrați au avut o proiecție bugetară când au ales această meserie.
La fel alți oameni iuți la minte, polonezii, au vrut să dea afară toți judecătorii, să scoată la pensie anticipat. Și ei s-au plâns la CJUE și CJUE a spus că nu se poate.
În general, în lumea civilizată, există un statut al magistraților și o organizație mondială a magistraților, care nu o să permită așa ceva, că nu poți să te joci cu omul, să-i spui ”fă-te jduecător, că o să ai salariu atât și pensie atât” și peste o lună vii și spui că nu mai e atât, e altfel.
Deci din 16 noeimbrie până azi s-au schimbat opiniile. Nu cred că se vor recalcula în șase luni”, a mai declarat Augustin Zegrean, conform b1tv.ro.
Acesta a mai precizat că, oricum, proiectul de lege propus de Guvern va suferi modificări în Parlament și „o să-l facă și mai varză”.
Zegrean a mai explicat faptul că nu se pot pune toate pensiile în linie cu contributivitatea, așa cum pretind guvernanții că vor să facă, deoarece, de exemplu, militarii n-au contribuit niciodată la pensii: „Ei nu contribuie că-și asumă o meserie care oricând îi poate duce la moarte”.


















