Augustin Zegrean îi pune la zid pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă: 'Să nu mai facă lucrul acesta! Nimeni nu poate să-i dea poruncă unui deputat sau senator cum să voteze. Nu se poate așa ceva'

Autor: Ion Motea

Publicat: 29-06-2023 15:15

Actualizat: 29-06-2023 15:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul judecător CCR şi preşedinte al Curţii, Augustin Zegrean, a explicat de ce eliminarea pensiilor speciale ale  parlamentarilor are totuși o vulnerabilitate în ceea ce privește constituționalitatea. 


Augustin Zegrean a criticat dur ieșirile președinților partidelor de guvernământ: ”
Nimeni nu poate să-i dea poruncă unui deputat sau senator cum să voteze, nici măcar cetățenii care l-au votat”.

”Curtea Constituțională a declarat-o neconstituțională pe motive procedurale”


Anterior a fost atacată pentru un lucru care acum nu mai există. Data trecută au făcut o OUG și au aprobat-o printr-o lege pe care nu au supus-o la vot în ședință comună. Deci a fost o procedură viciată. Pe procedură s-a anulat atunci. Curtea Constituțională a declarat-o neconstituțională pe motive procedurale și pentru faptul că s-a votat cu procedură de urgență, deși nu a cerut nimeni proceduri de urgență.


Procedura de urgență este prevăzută în Constituție, dar trebuie să o ceară cel care face proiectul de lege sau care face inițiativa legislativă, dacă nu s-a cerut, nu se putea. Parlamentul nu face de capul lui chestia asta. Deci acum nu asta ar fi motivul. Este un alt motiv.” a explicat Augustin Zegrean care sunt diferențele dintre cele două momente de adoptare a eliminării pensiilor parlamentarilor din punct de vedere al constituționalității.

Cu toate că la votul de luni din Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale, procedura a fost respectată, faptul că președintele Senatului le-a spus liberalilor ce să voteze ca să nu-i excludă din partid ar putea crea probleme de constituționalitate asupra legii. Votul liberalilor este extrem de relevant în acest context deoarece ar fi putut face diferența, susține Zegrean:

”Nimeni nu poate să-i dea poruncă unui deputat sau senator cum să voteze”


L-am văzut aseară pe domnul președinte al Senatului la televizor spunând că le-a transmis deputaților și senatorilor liberali că cel care votează împotrivă va fi exclus din partid. Asta înseamnă vot imperativ, ori Constituția României interzice votul imperativ. Nimeni nu poate să-i dea poruncă unui deputat sau senator cum să voteze, nici măcar cetățenii care l-au votat. Ori el nu este parlamentarul partidului. Este deputatul și senatorul poporului, că poporul votează în partid. Asta este de necombătut” a menționat fostul șef al CCR referitor la greșeala făcută de Nicolae Ciucă.

Augustin Zegrean a îndemnat președinții de partide să nu mai amenințe niciodată parlamentarii că sunt dați afară din partid dacă nu votează, pentru că acesta este un motiv de neconstituționalitate a legii, odată ce aceasta trece de Parlament:

Rețineți motivul de neconstituționalitate. Să nu mai facă lucrul acesta, să iasă președintele unui partid să spună i-am amenințat că îi dau fără dacă nu votează. Nu se poate așa ceva. Să citească articolul din Constituție unde spune că votul imperativ este interzis” a explicat fostul președinte al Curții.

Întrebat de reporter dacă legea poate fi declarată neconstituțională chiar dacă votul a fost impus doar liberalilor, nu și celorlalte partide, Augustin Zegrean susține că ”e destul asta deoarece fără voturile lor, nu erau destule voturi.”, conform Gandul.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri