Augustin Zegrean rupe tăcerea despre alegerile anticipate: 'Toți cei care au pierdut alegerile acum la asta se gândesc, asta este speranța lor'

Autor: Ion Motea

Publicat: 11-12-2020 10:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean a precizat că este aproape imposibil de declanșat în România alegeri anticipate, având în vedere mecanismul constituțional care vizează declanșarea lor.


 

“Problema se poate pune și vă garantez că toți cei care au pierdut alegerile acum la asta se gândesc, asta este speranța lor. Dar eu nu cred în rezultatul unor astfel de dorinți pentru că românii nu vor să renunțe, nu la un an din mandatul lor, la o oră din mandatul lor. Au ajuns atât de greu unii acolo, atât de nesperat. Nici prin gând nu le trecea că vor ajunge acolo, încât vor face orice compromis să rămână acolo patru ani”, a declarat Augustin Zegrean.

 

Parlamentarii când vor vedea că se apropie termenul limită vor vota orice numai să rămână acolo, crede Augustin Zegrean:


 

“Indiferent ce se va întâmpla nu vom avea alegeri anticipate pentru că avem sistemul acela constituțional de decșanșare a alegerilor anticipate. Pentru asta este nevoie să fie respinse două propuneri de prim-ministru în termen de 60 de zile. Și Constituția spune că poate președintele să dizolve Parlamentul, nu e obligat să o facă. Parlamentarii când vor vedea că se apropie termenul limită vor vota orice numai să rămână acolo”.

Întrebat dacă România va rezista crizelor care apar la orizont în contextul pandemiei și al unei coaliții posibil fragile, Augustin Zegrean a răspuns: “au fost și vremuri mai rele”, conform b1.ro.

Citește și:


Anul 2021 vine cu vești proaste! Mii de români vor scoate mai mulți bani din buzunar


Operațiune demarată de Guvernul PNL: ‘Cotețele de găini’ ce vor fi instalate în spitale!

Vești importante pentru toți românii: Anul 2021 vine cu noi scumpiri la curentul electric

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri