AUR anunță că deputatul care și-ar fi bătut soția și-ar putea pierde toate funcțiile deținute în partid

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-01-2023 10:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Dumitru Focșa, deputat de Constanța al Alianței pentru Unirea Românilor, este acuzat că și-ar fi bătut soția, aceasta solicitând intervenția Poliției la domiciliu.


AUR a reacționat pe această temă, joi, anunțând că, dacă va fi găsit vinovat, Focșa și-ar putea pierde toate funcțiile pe care le deține în partid.


„Suntem ferm împotriva oricărei forme de violență fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autoritățile sunt obligate să cerceteze și să soluționeze neîntârziat acest gen de incident.


Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă și va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcție de gravitatea faptelor, sancțiunile pot merge până la pierderea tuturor funcțiilor în cadrul partidului”, a transmis Departamentul de Comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor.


Deputatul AUR Dumitru Focșa și-ar fi bătut soția, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. Femeia a depus plângere la poliție, a scris Știripesurse.ro.

„Astăzi, în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital.

Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a participat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”, anunță Poliția.

Nu este prima dată când deputatul are probleme de ordin comportamental. El a fost la un pas să fie exclus din AUR în 2021. Membrii din 27 de organizaţii judeţene au semnat pentru excluderea din partid a preşedintelui AUR Constanţa.

Dumitru-Viorel Focşa (55 de ani) este deputat AUR de Constanţa și a mai fost implicat într-un scandal în 2021, când a lansat un atac la adresa lui Nicolae Raţiu (73 de ani), fiul fostului fruntaş ţărănist Ion Raţiu (1917-2000), pe care l-a numit „retardat”.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri