Cei care au fost responsabili trebuie să plătească, a transmis deputatul AUR, Dan Tanasă, după ce Pfizer a dat în judecată statul român, precizând că procesul ar putea să ne coste peste jumătate de miliard de euro.
”România a fost acţionată în judecată de compania farmaceutică Pfizer. Aceasta urmăreşte să oblige ţara noastră să plătească 28 de milioane de doze de vaccin anti-Covid pe care statul român le-a comandat, dar nu le-a mai plătit. Procesul ar putea să ne coste peste jumătate de miliard de euro, în condiţiile în care România a plătit deja 1 miliard de euro pe dozele de vaccin”, spune deputatul AUR într-un comunicat.
Tanasă arată că situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât noi nici măcar nu ştim ce conţin contractele încheiate cu Pfizer pentru livrarea acestor vaccinuri.
”Cei care au fost responsabili trebuie să plătească. Toţi aceşti bani nu ar trebui să fie plătiţi din bani publici, din bugetul de stat. Cei care au instrumentat toată această mascaradă sinistră – Florin Cîţu, Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, Raed Arafat - ei ar trebui să plătească toate aceste sume exorbitante. Cei care au avut decizia în mâinile lor, cei care au hotărât să facă aceste achiziţii iraţionale, iresponsabile, ar trebui să plătească cu bani din buzunarul lor, nu cu banii românilor”, afirmă parlamentarul AUR.
”Atunci când PSD şi PNL le spun românilor că nu sunt bani, când le spun fermierilor şi transportatorilor că nu au bani să le rezolve revendicările, să vă reamintiţi de miliardul de euro dat de România pe aceste doze de vaccin, să vă reamintiţi de acest dosar pe care Pfizer l-a deschis împotriva României, pentru că nişte băieţi de la PNL şi USR au luat nişte decizii iresponsabile”, mai spune Dan Tanasă, conform news.ro
AUR iese la rampă după ce Pfizer a dat în judecată statul român: Cei care au fost responsabili trebuie să plătească
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

10:02Entertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

18:13Entertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

19:57Politica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

14:14Actual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21:40Economie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

14:14Actual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



