Austriecii descind în România și vor să facă bani. O fabrică va fi deschisă în curând, iar investiția este de câteva milioane de euro

Autor: Luciana Polite

Publicat: 08-06-2024 17:13

Actualizat: 08-06-2024 17:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În Monitorul Oficial a apărut deja că austriecii de la compania Lasselsberger se pregătesc să deschidă o fabrică în Cluj pentru plăci ceramice. Mai bine de 300.000 de metri au achiziționat pentru construcția impunătoare. Prețul pe care l-au plătit, în orașul lui Emil Boc, este de-a dreptul uluitor: aproape 5 milioane de euro! 


Grupul gigantic are deja în România două societăți comerciale prin care activează: Lasselsberger SA şi Sanex SA. Prima deţine marca românească Cesarom, care face plăci ceramice în
Cluj Napoca. În același oraș va fi și noua fabrică, un „ansamblu industrial de producţie, depozitare şi spaţii administrative” din localitatea Sănduleşti.


Așa cum am precizat anterior, austriecii au plătit un preț mare pentru teren, dar valoarea totală a investiției se va ridica la peste 820 de milioane de lei. Din această sumă, 133 de milioane de lei provin dintr-un ajutor acordat de către Guvern. După finalizarea proiectului, pentru cel puțin 5 ani, firma va plăti cheltuielile de operare, de întreținere și alte costuri încă neprevăzute.


CITEȘTE ȘI: Plaja din București la care trebuie să ajungi măcar o dată. În sezonul estival va fi luată cu asalt inclusiv de românii din localitățile limitrofe

Cine sunt austriecii cu afaceri de succes în România


Austriecii de la Lasselsberger reprezintă este un producător european de materii prime, materiale de construcție și plăci ceramice. Au 3 divizii principale, respectiv:

  • Ceramica;

  • Minerale;

  • Materiale de construcții.


Activează pe piețe din mai multe țări ale lumii, mai ales în Europa de Vest, dar au unități de producție în Europa Centrală și de Est.
„Datorită extinderii continue a livrărilor de produse către companii din diferite industrii (ex. industria fibrelor de sticlă, hârtiei sau refractare), Grupul LASSELSBERGER se impune ca un jucător autonom care devine din ce în ce mai independent de dezvoltarea generală a materialelor de construcții și construcții. industrie.

Conducerea pe piață în multe domenii, combinată cu o tradiție de producție de-a lungul mai multor decenii, precum și rezervele de materii prime asigurate pe termen lung asigură creșterea cu succes a întregului Grup LASSELSBERGER”, transmit austriecii, pe site-ul oficial.

CITEȘTE ȘI: Facturile de curent ale românilor, o amenințare tot mai mare. De la 1 iulie, prețul pentru acest serviciu va exploda
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri