O decizie a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial, prevede că polițiștii au dreptul la compensația lunară pentru plata ratelor și în cazul locuințelor ANL.
Instanţa a stabilit că această categorie de angajaţi are dreptul la compensație și în cazul achiziției de locuințe construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) luate în rate.
Cine pierde dreptul de decont
Totuși, magistraţii precizează că polițistul mutat la cerere într-o altă localitate decât cea de domiciliu nu mai are dreptul la compensația lunară după mutarea în aceeași localitate, în interesul serviciului.
Așadar, Instanţa spune clar că polițiștii care își cumpără case prin credit – fie prin credite ipotecare, fie prin contracte de vânzare-cumpărare cu plata eșalonată, inclusiv în cadrul programului A.N.L. – pot beneficia în continuare de compensația lunară pentru chirie, reglementată de art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
De ce au poliţiştii aceste avantaje
Scopurile compensației primite de aceşti funcţionari sunt următoarele:
acoperă cheltuielile generate de lipsa unei locuințe
sprijină procesul de stabilizare a polițistului într-o localitate în care își exercită atribuțiile,
Condiţii de eligibilitate:
poliţistul e numit în prima funcţie sau e mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici soţia/soţul acestuia
polițistul e numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar în care acesta nu deţine locuinţă proprietate personală, nici soţia/soţul acestuia
Sindicatul Europol precizează că cererile de acordare a compensației vor trebui soluționate unitar, în baza acelorași criterii obiective, iar avizul conducerii unității nu mai poate constitui un instrument de filtrare discreționară, ci doar o etapă procedurală administrativă.














