Multe orașe și sate din Italia se confruntă cu criza demografică, depopularea devenind preocuparea principală a autorităților. Pentru a încuraja tot mai mulți oameni să se mute în aceste zone, au fost demarate mai multe programe ingenioase. Printre strategiile cele mai de succes se numără cea prin care au fost scoase la vânzare case la prețul de doar 1 euro.
Autoritățile oferă 30.000 de euro pentru cei care se mută în această regiune
În Toscana, autoritățile au recurs la o altă strategie pentru a încuraja repopularea satelor și orașelor de munte. Astfel, prin noul program, denumit „Rezidență în munți 2024”, solicitanții vor primi între 10 000 și 30 000 de euro pentru a-și cumpăra o casă. Una dintre condiții este ca respectivele case să fie situate într-o localitate de munte cu mai puțin de 5.000 de locuitori, dintre care 119 sunt în Toscana. În plus, contribuția financiară nu poate depăși 50 % din costul de cumpărare și renovare a proprietății.
„Munții din Toscana sunt teritorii de o frumusețe unică, cu sate care trebuie redescoperite și care, cu toate acestea, suferă de depopulare. Decizia de a locui într-una dintre aceste comune este, prin urmare, o provocare și o oportunitate, în special pentru tineri, și șansa unei noi alegeri de viață.”, a declarat recent Stefania Saccardi, vicepreședinte regional al regiunii Toscana.
(VEZI ȘI: Locul de basm în care casele se vând la prețul unei cafele. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei interesați)
Ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele interesate
Autoritățile din Toscana au impus însă și o serie de condiții pentru cei care sunt interesați să se mute în satele și orașele montane din această regiune a Italiei și să beneficieze totodată de banii oferiți.
Solicitanții trebuie să fie cetățeni italieni sau cetățeni ai unui alt stat membru al Uniunii Europene. În plus, ei pot fi cetățeni din afara UE dar trebuie să dețină un permis de ședere cu o durată de cel puțin 10 ani. Totodată, aceștia trebuie să fie înregistrați ca rezidenți într-un oraș italian, dar să nu locuiască într-o comunitate montană.
Cei interesați pot depune cererile prin intermediul formularului online de pe site-ul regiunii Toscana. Cererile trebuie trimise până pe data de 27 iulie 2024 ora 13.00 (ora Europei Centrale).
(NU RATA: Se dau bani de la stat pentru firmele care angajează studenți în vacanța de vară. Iată ce condiții trebuie îndeplinite)


















