Una din autostrăzile a căror inaugurare este îndelung așteptată este Autostrada A8, care se confruntă însă cu o evoluție nefastă. Deși lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an au început, Autostrada A8 (sau Autostrada Unirii) bate pasul pe loc.
Proiectul Autostrăzii Unirii avansează, 6 din cele 8 segmente ale sectorului montan fiind în diferite stadii de licitație. Însă, pe celelalte două segmente, unde contractele au fost atribuite de peste 6 luni, lucrările nu au început încă.
Teoretic se poate lucra pe Autostrada A8, dar practic nu se lucrează
În același timp, se pregătește adjudecarea primelor două loturi ale sectorului ieșean, de la Moțca la Lețcani. Potrivit programării, urmează să intre în procedură de adjudecare primele două loturi, notează Ziaruldeiasi.
Cel mai dificil segment din sectorul montan, considerat la unison de toți specialiștii ca o piatră de încercare, a fost trimis marți seară spre publicare pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Anunțul va fi afișat miercuri sau joi.
Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 2B (Grințieș-Pipirig) are o valoare estimată de 6,9 miliarde lei (fără TVA). Data limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025. În prezent, toate cele 4 loturi ale secțiunii montane dintre Sărățeni și Pipirig (116 km) sunt în procedură de licitație.
Ofertanților li se solicită să țină cont de incluziunea socială
Contractul pentru acest ultim lot, cu o lungime de 31,5 km, va avea o durată de 54 de luni (14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție). Lungimea pasajelor și a tunelurilor de pe acest segment atinge aproximativ 20 de kilometri, două treimi din lungimea traseului. 5 dintre cele 16 tuneluri vor avea o a treia bandă pe fiecare sens, destinată vehiculelor lente. Sursa de finanțare indicată în anunțul de licitație este Programul european Transport.
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNAIR), Gabriel Budescu, a anunțat că între criteriile de evaluare a fost inclus un punctaj „pentru a încuraja incluziunea socială, respectiv angajarea persoanelor din județele Neamț, Harghita, Mureș, Iași, Bacău și Suceava”. Ceea ce ar explica parțial întârzierea.
23 de miliarde de lei pentru 4 loturi de autostradă
Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii/ A8 include 4 loturi, toate în faza depunerii ofertelor, cu următoarele costuri estimate:
1. Lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km și cost estimat 7,25 miliarde lei), cu termen de înregistrare a intențiilor de participare 16 decembrie
2. Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km și cost estimat 1,2 miliarde lei), termen pentru depunerea ofertelor 18 decembrie
3. Lotul 2A Ditrău-Grințieș (37,9 km, 7,58 miliarde lei), termen 19 decembrie
4. Lotul 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km, 6,9 miliarde de lei), termen 15 ianuarie.
Asociația „Moldova Vrea Autostradă” acuză
O altă prelungire se referă la cea a termenului de evaluare a ofertelor menționate. Aceasta ar fi trebuit finalizată până la sfârșitul anului viitor. Întârzierea a dus la un protest al asociației „Moldova Vrea Autostradă”.
„Nu putem înțelege ce se întâmplă și care este motivul pentru care o astfel de evaluare, cu numai doi participanți (pentru Miercurea Nirajului-Sărățen), ar trebui să se întindă pe o perioadă de peste 16 luni.

Nu există o justificare rațională și considerăm că acesta este fie un act de incapacitate administrativă gravă la nivelul CNAIR, fie un act ostil, cu rea-voință, făcut împotriva interesului public, a legii și a milioane de români care au cerut ca Autostrada Unirii să fie realizată în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat Flaviu Manea, președintele asociației.
Asociația solicită revizuirea de urgență a termenului de finalizare a evaluării comunicat pe SEAP (SICAP). Dar și finalizarea cu celeritate a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, cu scopul evitării altor întârzieri la alte loturi din Autostrada Unirii A8.
Deci se poate. Alte contestații, soluționate mult mai repede
Amânările de acest gen survin când sunt prea multe cereri de soluționare a unor cerințe, implicând mai mult timp pentru răspuns. Totuși, mai punctează publicația locală, pentru cele două loturi menționate perioada de ofertare s-a încheiat la sfârșitul verii. Modificarea termenului de valabilitate a ofertelor a fost făcută acum câteva zile.
Activiștii pro-autostradă au identificat proceduri de licitație similare, aflate în diferite etape de evaluare, care nu au primit termene atât de îndepărtate. De exemplu, cele două loturi ale segmentului Pașcani-Suceava (A7) sau cele 6 loturi ale Autostrăzii Craiova Filiași – Drum Expres Filiași-Tg. Jiu.



















